„Pionii” se sacrifică, schema rămâne!

„Pionii” se sacrifică, schema rămâne!

Orbecăim, fără orizont, prin bezna tranziţiei, între trecutul, prezentul şi viitorul dictaturii mediocrităţii. E ca o plagă şi fatalismul ce ne marchează viaţa de generaţii, de parcă Dumnezeu se joacă, făcând farse logicii şi inteligenţei create, impunând prostia ca şi condiţie a ocupării funcţiilor de manager public. În spatele demagogiei codurilor de conduită, ce contează doar ca imagine şi marketing pentru ignoranţi şi naivi, domină primitivismul generat de instinctele primare, în care prioritară este puterea nu legea.

Într-o pseudo-democraţie originală, „liber-consimţită” prin politica pumnului în gură şi cizmei cazone pe grumaz, cetăţeanul reprezintă un obiect formal, la care se face recurs doar când lupta pentru putere ajunge la faza manipulării şi decizia este tranşată de performanţa actoricească. Adică de credibilitatea minciunii vândută şi de impactul iluziei. În rest, dacă înlăturăm pânza subţire a iluziilor ţesute de regizorii ce ne ţin prizonieri ai absurdului imaginaţiei, rămân doar minciuna şi hoţia. În orice domeniu, dincolo de faţadă, de marketingul manipulării şi demagogia formalismului, hoţia şi minciuna sunt realităţi incontestabile, care definesc societatea.

O pseudo-democraţie fără principii reale, a creat o societate second-hand. Second-hand în cultură, civilizaţie, morală, religie, justiţie, dominat de formalism, având aceeaşi cauză şi acelaşi numitor comun: furtul. Intelectual, material, moral, religios, furtul caracterizează societatea, elimină şi substituie valoarea cu surogate penibile, impuse pe post de jaloane şi azimuturi. Până şi concurenţa loială a fost substituită cu concurenţa între hoţi, mecanismele implementate generând catastrofe sociale ireparabile în materie de conştiinţă. Hoţia a devenit nu numai o vocaţie ci şi un cult cu tot mai mulţi adepţi, ce se convertesc mai ceva ca la islam. Lupta mediocrilor pentru putere şi, mai ales, criteriile absurde moral, care permit oricărei jigodii, indiferent de postură, să emită pretenţii de parvenire politică, a transformat România într-un câmp de luptă grotesc, în care păruiala publică dintre campionii imoralităţii a devenit ceva curent şi indispensabil. Mass-media a devenit o hazna uriaşă, în care porcăiala fără limite de decenţă, a înlocuit definitiv morala, civilizaţia şi cultura, fiind promovată şi întreţinută din fonduri provenite din furt şi care servesc stăpânul, adică hoţul. Contrar logicii normale, nu munca ci lătratul şi împrăştierea „rahatului” cu ventilatorul sunt stimulate şi recompensate. Oricine e bun de gură, vorbeşte repede şi tare, înjură fără limite, dovedeşte că are tupeu şi poate minţi şi inventa fără să clipească, devine purtător de cuvânt şi invitat permanent al televiziunilor.

Sărăcia lucie în care se zbat peste 50% din cetăţenii români, este rezultatul hoţiei generale şi a minciunii. În loc să fim, ca nivel de trai, în primele cinci ţări din UE – resursele naturale de care am dispus, respectiv petrol, gaze, energie electrică, păduri, terenuri agricole, minereuri feroase şi neferoase, etc., ar fi trebuit să ne consolideze locul -, suntem la nivelul Bulgariei, o ţară aproape fără resurse naturale. Şi totul ţine de managementul mediocrilor, ce s-au remarcat doar la capitolul furat şi minţit. Ne-au furat conaţionalii, ne-au furat străinii, corupând „managerii” numiţi politic, astfel încât adevăratul binom ce-a caracterizat şi continuă să caracterizeze România nu e SRI şi DNA, ci prostia şi hoţia. O simbioză nefericită care metamorfozează şi raiul în iad. Nu depăşim nivelul colectării veniturilor bugetare dincolo de 33 % din PIB, faţă de o medie a UE de 44 – 48%, adică ştim oficial că între 11 şi 15% anual, din PIB, se fură (aproximativ 20 miliarde lei), fără a mai lua în calcul economia subterană, nefiscalizată şi ne mirăm de „Panama papers” şi alte asemenea „puşculiţe” exotice, adică de faptul că banii furaţi sunt pitiţi prin off-shore. În loc să întrebăm armata de funcţionari publici (finanţişti, poliţişti, sereiştii, procurori, etc.) ce naiba fac şi de ce sunt atât de neprofesionişti, când e vorba de depistat locurile unde sunt dosiţi banii furaţi, noi ne arătăm miraţi şi consternaţi. Căscăm gura când un produs marca „mafia fiscală”, gen Gelu Ştefan-Diaconu, un etern şef al fiscului (vamă, ANAF), promovat de cea mai murdară şi mizerabilă mafie politică, din zona Moldovei, reprezentată de Fenechiu, Chiţoiu, Ruşanu (care au „privatizat”, ani de-a rândul, ministerul de finanţe), ne dă lecţii de contracarare a evaziunii şi-i înjură pe cei care l-au demis, când el, timp de trei ani, n-a concretizat nimic în domeniul reducerii evaziunii fiscale. Şi nu ne pasă cine vorbeşte. Unul care a înregistrat tristul record ca în cei trei ani de „mandat” în fruntea ANAF să coboare ştacheta colectării veniturilor sub perioada blejnariană ? Diaconu vorbeşte de contracararea evaziunii fiscale când, procentual, raportată la PIB, aceasta a crescut în mandatul său, fiind aproape consolidată ? Sau „punem botul” la vrăjelile primului-ministru care ne vorbeşte de lansarea agriculturii autohtone când, în calitatea sa de comisar UE pentru agricultură, în loc să normalizeze subvenţia acordată agricultorului român, pentru a i se asigura şansa de a fi competitiv, a deturnat subvenţiile către industria alimentară din ţările dezvoltate ale UE ? Şi ca să uităm de foame, dezastru managerial, hoţia generalizată instaurată, protecţia plagiatorilor ce-au umplut până la refuz administraţia cu imbecili produs al sistemului copy-paste, viitorul negru caracterizat de sclavie corporatistă, ni se condimentează cotidianul cu scandaluri penibile, gen spionarea şefei DNA de către doi tâmpiţi care credeau că România este Palestina ? Păi când avem cel mai performant sistem „big brother din lume”, axat, exclusiv pe interceptări, în care s- au investit miliarde de lei, e de mirare că operând cu aparatura second-hand a CIA, aceşti tâmpiţi erau victime sigură? Şi asta e o realizare ?

Absurdul constă în faptul că luptăm pentru supravieţuire într-o ţară bogată, iar prostia unui sistem care promovează mediocritatea, în toate domeniile, este exploatată la maximum de societăţile care au acumulat multă experientă şi practică în domeniul deposedării proprietarului de reursele naturale deţinute. De douăzecişişase de ani, constant, promovând manageri mediocri ca intelect, manipulabili, preocupaţi doar de furtul şi devalizarea banului public şi averii publice sau şantajabili, cedăm, aproape pe nimic, resursele naturale şi veniturile publice. Am devenit săracii lumii, în una dintre cele mai bogate ţări ale lumii, din punct de vedere a resurselor naturale, pentru că ne-am lăsat furaţi de cei puşi să administreze averea şi banul public. Am cheltuit de zece ori cât alţii pentru a avea câteva petece de drumuri, numite stupid autostrăzi, proiectate greşit, executate prost, care n-au fost altceva decât pretexte pentru a sifona şi fura banii publici. Am cheltuit şi continuăm să cheltuim sume uriaşe, pe master planuri şi studii de fezabilitate, nematerializate, care ar fi fost arhisuficiente pentru a construi de la vest la est, de la nord la sud şi în diagonale, o reţea de austostrăzi care să scoată România din feudalismul întreţinut de o clasă politică 100% coruptă de crima organizată. Ignorăm faptul că aproape toate investiţiile publice sunt pretexte pentru sifonarea banului public, care este astfel redistribuit către clientela ce susţine puterea şi ne facem că nu pricepem că toate luptele politice sunt de fapt lupte pentru a se ajunge la bugetul public şi averea publică pentru a fi „împărţite” discreţionar între hoţi. Alimentăm cu zeci de miliarde de euro anual grupările de crimă organizată, organizaţii extremiste, transformând România într-un paradis al sustragerii veniturilor publice printr-un mecanism, aproape legal, al colectării veniturilor şi redistribuirii acestora (în special TVA), în favoarea crimei organizate şi avem tupeul incredibil să vorbim de luptă împotriva evaziunii şi corupţiei când furtul de TVA este instituţionalizat prin lege. Menţinem taxarea TVA şi colectarea, nu de către stat, ci de către firme, în cascadă, asigurând cel mai facil mecanism posibil de colectare şi sustragere a TVA de către crima organizată, respectiv cel mai păgubos mecanism de rambursare a TVA (în care peste 50% din TVA este rambursat pe bază de operaţiuni fictive, având la bază documente emise de firme „fantomă”) din lume şi pretindem că luptăm împotriva evaziunii şi corupţiei ? Ce-au făcut miniştrii de finanţe, prim-miniştrii şi şefii ANAF, concret, în domeniul reducerii evaziunii fiscale la TVA din 1992 şi până în prezent? Aproape nimic!

Doar gargară stupidă, promisiuni demagogice, reorganizări de instituţii, numiri clientelare ale şefilor şi atât. Legea, favorabilă furtului, a rămas aceeaşi ! Raportat la PIB, consecvent, an de an, procentul evaziunii fiscale din TVA a crescut constant, iar cauza este aceeaşi: s-au schimbat oamenii nu şi mecanismul prin care furtul TVA a devenit un produs „marcă înregistrată”, la nivel naţional. O resursă uriaşă, exploatată la maximum, care a generat şi întreţinut mediocritatea aflată la putere, mediocritate care a substituit morala, competenţa şi valoarea profesionalăşi a creat dictatura şmecheriei şi vicleniei ce sufocă ţara.

Că s-au numit miniştrii de finanţe, prim-miniştrii, şefi ai ANAF şi chiar SRI, geneza numirii lor şi cauza promovării poartă acelaşi nume comun: evaziunea fiscală şi, în special, cea legată de colectarea faruduloasă a TVA. Altfel toleranţa inexplicabilă a tuturor, în faţa acestui flagel care a generat falimentul (nerecunoscut, dar real, pentru că s-a ajuns ca funcţionarea administraţiei să fie dependentă de împrumuturi externe) fiscal al României, n-ar avea nici o logică. In corpore, Georgescu, Blănculescu, Tănăsescu, Petrescu, Vosganian, Chiţoiu, Maior, Blejnar, Diaconu, Bodu, Plăiaşu, Dragu, Cioloş, Năstase, Ponta, Boc, au ştiut exact că ce mai mare hoţie a României o reprezintă furtul TVA, respectiv menţinerea mecanismului legal de colectare al TVA, care asigură crimei organizate conectarea facilă la sistemul de colectare al TVA. Şi deşi au ştiut exact că cel mai mare furt de la buget îl reprezintă furtul TVA, n-au propus şi n-au luat nici o măsură legală pentru a opri hemoragia bugetară care a sucombat economia autohtonă, pentru că ar fi lovit în „stăpânii” care i-au promovat. Doar formal, din când în când, când „mămăliga” era pe punctul de a exploda s-au luat măsuri, de genul reorganizării sau schimării şefilor. Cosmetizări tip strategie de marketing, menite să dea impresia că se doreşte, dar care, în fapt, n-au fost altceva decât „schimbări pe ici, pe colo, dar nu şi în punctele esenţiale”. Adică, ca produs al evaziunii fiscale din TVA, puterea a consolidat şi protejat mecanismul colectării TVA, ce avantaja crima organizată. Din când în când, ca să se dea aparenţă de alternanţă şi „primenire”, au schimbate instrumentele „de lucru”, gen Blejnar, Chiţoiu, Diaconu, nu însă şi mecanismul care asigură sifonarea banului public. Iar „loviturile sub centură” aplicate adversarilor, gen Diaconu, nu vizează reformarea sistemului de colectare (cum, logic, s-ar impune) şi adevărul despre hemoragia bugetară, ci frustrările „pionilor” că nu mai sunt în graţiile beneficiarilor exploatării păgubosului sistem legal ce asigură furtul banului public. Şi cum din ecuaţia furtului naţional al TVA nu putea să lipsească SRI, prin preluarea Direcţiei generale antifraudă din ANAF, care operează cu aceeaşi lege ce asigură mecanismul prin care se colectează şi fură zeci de miliarde de euro anual din TVA, sistemul este complet aservit crimei organizate care controlează colectarea şi furtul TVA. Şi ce dacă s-a implicat, direct, SRI, în activitatea de „prevenire” a furtului de TVA? A scăzut cumva procentul furtului de TVA?

Cu actuala legislaţie de colectare a TVA, devenită intangibilă, mai ceva decât Constituţia SUA, nu e nici o speranţă că evaziunea fiscală şi, implicit, corupţia, din România, vor scădea. E o iluzie ! Pentru că, atât timp cât nimeni nu închide robinetul hidrantului (modificarea sistemului de colectare al TVA) suntem în situaţia recuperării lichidului (TVA), cu ligheanul (ANAF, SRI, Parchete), lăsând iluzia cetăţeanului că vor recupera tot ce s-a scurs pe gura hidrantului. Şi mai sunt care chiar cred în această utopie. Chiar aşa!?

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.