PLÂNGERE PENALĂ împotriva lui Falcă, după ce ANI a constatat că acesta este în CONFLICT DE INTERESE

PLÂNGERE PENALĂ împotriva lui Falcă, după ce ANI a constatat că acesta este în CONFLICT DE INTERESE

În urma unui document emis de Agenția Națională de Integritate, potrivit căruia primarul Gheorghe Falcă se află în conflict de interese, deputatul Mihăiță Calimente va depune o plângere penală la Parchetul din Arad.

„Edilul orașului Arad este următorul din listă care va da cu subsemnatul la DNA. Ca să vedeți că nu vorbesc prostii, am un document, răspuns la o petiție înaintată de un jurnalist din București către ANI“, declară deputatul Mihăiță Calimente.

În urma petiției, ANI a comunicat: „Situația de fapt, analizată de ANI, care arată că primarul Aradului se află în conflict de interese, întrucât a emis numeroase hotărâri privind elaborarea de puzuri pentru o serie de lucrări a căror documentații urbanistice au fost elaborate de firma S.C. Pro Arhitectura S.R.L, a cărui acționar este Gheorge Falcă, în conformitate cu dispozițile articolului 8 din legea 107/2010, privind integritatea în exercitarea funcților și demnităților publice pentru modificarea și completarea legi nr. 144/2007, privind înfințarea, organizarea și funcționarea agenției naționale de integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, este adevărată”.

document

„Având în vedere comunicatul ANI în care se face trimitere la cele două articole prin care rezultă clar, fără drept de apel, că domnul primar se află într-o situație gravă de incompatibilitate cu urmări penale, voi face o plângere către Parchetul din Arad pentru a ne declara dacă, întradevăr, Falcă este în incompatibilitate sau nu, și dacă este faptă penală. Voi atașa documente le pe care le deținem, inclusiv ultimele PUZ-uri pe care le-a emis“, a precizat Calimente.

  1. Un gest mult asteptat de aradeni. Continuati!!!

    Raspunde
  2. Inca din 2012 site-ul streanatiunii.com a descris modul cum societatea proarhitectura s-a umflat de euroi din studiile de fezabulitate. Daca doar acum s-au gasit functionari sa bage in seama hotiile celui care „a facut cate ceva si pentru noi” poate fi un semn firav de revenire la un punct de unde se mai poate construi .

    Raspunde
  3. in sfarsit se sparge buba. orice capusa se dezumfla pana la urma

    Raspunde
  4. pe cine dracu mai intereseaza,oricum compania de detergenti il va scoate curat

    Raspunde
  5. Frectie la picior de lemn…..
    Un pic de tam tam electoral si c am atat…
    Oricum mai bine ca nimic.

    Raspunde
  6. Domnule Calimente cate proiecte aveti pentru Arad ? Va spun eu , nici unul.Eu unul m-am saturat de parlamentari puturosi care nu fac nimic pentru cetatenii care i-au votat.Sper sa nu mai prindeti un mandat de parlamentar , lasati-i pe cei tineri !

    Raspunde
  7. Domnul Calimente dumneavostra incercati sa ne duceti la sapa de lemn , mai bine v-ati da demisia din partid

    Raspunde
  8. Nu va jucati cu d-ul Calimente!Dar daca puneti asa problema contiunuati si cu ALDE sa vedem cine si de acolo au firme si ce si cu cine si in ce conditi au avut lucrari?

    Raspunde
  9. uitativa in trecutul domnului Calimente , numa scandaluri si minciuni

    Raspunde
  10. uitativa in trecutul domnului Calimente , numa scandaluri si minciuni

    Raspunde
  11. Domnule Calimente ai ingrozit oamenii PDL-ului este bine.

    Raspunde
  12. ce sa ingrozeasca? toti care ii dati dreptate sunteti ori la el in partid , ori pupincuristi , ori ambele

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.