După atâtea zile de caniculă, vremea se schimbă radical. Temperaturile scad vertiginos, vin ploi torențiale și vijelii, iar în unele zone ale țării vor fi înregistrate căderi de grindină.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 33 de judeţe și municipiul București. În zonele vizate, începând de luni după-amiază şi până marţi noaptea vor fi ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice, iar în unele zone va cădea grindină.
Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de luni, de la ora 16.00, până marţi, la ora 23.00, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane şi în nordul, nord-estul, centrul şi local în sud-estul ţării.
În aproape toată ţara, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu aspect de vijelie.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat, cu precădere în zonele montane, 40-50 de litri pe metru pătrat. Pe arii restrânse va cădea grindină.
Avertizarea cod galben a fost emisă pentru aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor: Arad, Constanța, Dolj, Olt, Mehedinți, Teleorman, Timiș și Tulcea.
Lasă un comentariu