PNL acuză: Aradul are de suferit de pe urma alocărilor bugetare ale guvernului

PNL acuză: Aradul are de suferit de pe urma alocărilor bugetare ale guvernului

Consilierii liberali Antoanela Naaji și Ovidiu Moșneag consideră că alocările bugetare de la guvernul Grindeanu afectează bugetul local, respectiv cel județean.

„Observ că Guvernul PSD-ALDE prin măsurile luate în ultimul timp își dorește o centralizare în administrație, obligându-ne să stăm cu mâna întinsă la mila lor. Nu urmăresc altceva decât să întărească puterea centrală, diminuănd-o pe cea locală. Obligă administrațiile publice locale să fie subordonate Guvernului în totalitate și să joace după cum cântă guvernanții. Parlamentarii PSD de Arad ne-au lăsat să ne descurcăm singuri. Și-au uitat promisiunile din campanie, nu au făcut niciun amendament pentru Arad, nu au ridicat niciun deget pentru ca guvernul lor să finanțeze corect orașul nostru“, a declarat Antoanela Naaji.

„PNL Arad a scos în evidență în nenumărate rânduri faptul că actualul Guvern sancționează copiii, persoanele defavorizate, cele cu handicap și consider că aceste sancțiuni dure al PSD-ului trebuie taxate de către arădeni. Noi, ca partid în opoziție, vom continua să scoatem la iveală nedreptățile pe care Guvernul Grindeanu le face cetățenilor Aradului”, a precizat consilierul local municipal al PNL Arad, Antoanela Naaji

Ovidiu Moșneag, consilier județean, aduce la cunoștință faptul că alocările bugetare în județul Arad sunt făcute inechitabil, strict pe criterii politice.

„Aradul primește înapoi din contribuțiile date la Bugetul de Stat doar 55%, comparativ cu Teleormanul căruia îi revine 143%. Consider că arădenii sunt printre cei care aduc bani considerabili la bugetul consolidat al țării trebuie încurajați să producă mai mult, iar acest lucru se poate realiza doar primind mai mulți bani. Odată ce primești un buget mai consistent, ai bani pentru investiții și implicit produci mai mult astfel că vei avea de unde trimite mai mulți bani la Bugetul de Stat. Dar din nefericire, domnul Dragnea și echipa sa ignoră principiul meritocrației și se rezumă doar la criterii politice“, a declarat Ovidiu Moșneag.

„Vă dau un exemplu cât se poate de elocvent, chiar la noi în ogradă: pentru că actualul Guvern alocă o parte din fonduri direct la anumite primării, tot pe considerent politic, ne-am trezit că Bocsigul, cu o populație de 3200 de locuitori primește 1.4 milioane lei, în timp ce Sebișul, un oraș cu 6000 de locuitori, primește doar 400.000 lei. Închei printr-o simplă întrebare: oare pe ce criterii au fost împărțiți acești bani?!”a declarat Ovidiu Moșneag.

  1. Marius Grãdisreanu 8 martie, 2017, 7:06 am

    Uitati-vã ce avem în CJ Arad. Doi clovni! Noapte bunã , Arad!

    Raspunde
  2. ati auzit de fonduri europene ? ati facut un proiect pt.fonduri europene ? Sfatul meu este sa luati legatura cu primarul din Oradea, tot pnl , care aseara la stiri anunta ca a obtinut 200000000 euro pt.investitii . Poate mai invatati ceva, nu sa stati cu mana intinsa , asteptand salariu .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.