PNL Arad: „Administrația Falcă aduce bani Aradului – PSD, partidul hoților, îi fură”

PNL Arad: „Administrația Falcă aduce bani Aradului – PSD, partidul hoților, îi fură”

Conducerea PNL Arad susține că la recent anunțata rectificare de buget, Aradul nu primește nimic. „Nici nu a început bine săptămâna și guvernul PSD anunță rectificare de buget în care Aradul nu primește nimic…din nou. În schimb PSD ne informează că va lua municipiului 16 milioane euro, județului Arad 32 milioane euro, că suvenția la căldură a înghețat, că sprijin din partea guvernului nu va veni în următoarea perioadă și pentru toate acestea singurul vinovat în ochii membrilor PSD este Falcă. Cel mai mizerabil guvern al ultimilor ani împreună cu șleahta de uzurpatori social-democrați mint cu nerușinare și aruncă vina pe primarii PNL, pe administrațiile locale pentru grozăviile pe care PSD-iștii le fac zilnic. PSD are în Arad consilieri locali și județeni care nu fac altceva decât să profite de arădeni, să își însușească funcții la stat bine plătite, pentru care nu muncesc deloc. PSD are parlamentari de Arad care cer milioane de euro de la bugetul arădenilor și nu aduc măcar un leu pentru oraș sau județ. PSD Arad are un ministru în cel mai deplorabil guvern al României de după ‘89 care își bate joc de munca și onestitatea arădenilor. Un ministru pe care nu îl interesează că arădenii puteau să rămână fără încălzire și apă caldă pe perioada iernii, că riscau să rămână cu gunoiul în fața caselor. Acesta este PSD în Arad, o grupare de hoți care sunt într-o continuă preocupare de a distruge județul cu cele mai mari contribuții la bugetul de stat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL Arad.

„PSD, acest dușman al românilor, condus de un infractor condamnat care promovează nulități încearcă să arunce vina, mișelește, pe Falcă, pe consilierii PNL, pe administrația locală pentru toate fărădelegile pe care le fac. Domnilor din PSD nu puteți minții românii, toți știu că sunteți niște hoți fără scrupule, de aceea oamenii ies în stradă împotriva voastră! Singurii vinovați pentru criza economică în care ați băgat țara sunteți voi, PSD și dacă ați fi avut un dram de bun simț v-ați fi retras. În lipsa acestui bun simț dați vina pe Falcă și PNL degeaba! La vot arădenii vă vor taxa. Până atunci românii continuă să iasă în stradă împotriva voastră scandând, pe bună dreptate: «PSD, un partid de hoți și de mafioți», se mai precizează în comunicat.

  1. ARADUL contribuie din plin la bugetul statului, iar cei din PSD risipesc acesti bani pe pomeni electorale si la clientela politica.

    Raspunde
  2. psd a fost votat de cetateni in mod democratic, la fel cum si pnl a primit voturi tot de la cetateni(mai putine), se vede ca nu stiti sa pierdeti, nu stiu ce fumati dar poate ar fi bine sa mai reduceti din doza, rade lumea de voi cat sunteti de penibili, iar textul este scris de o persoana frustrata care nu este in stare sa foloseasca un limbaj mai colocvial, de aceea va recomand sa va cautati pe cineva care nu vine de la coltul strazii si are cunostinte mai bune de limba romana, sanatate

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.