PNL Arad distribuie MĂȘTI. Ilie Cheșa: „Bîlcea NU este plătit pentru a face PROPAGANDĂ electorală”

PNL Arad distribuie MĂȘTI. Ilie Cheșa: „Bîlcea NU este plătit pentru a face PROPAGANDĂ electorală”

Sergiu Bîlcea a informat miercuri, pe pagina sa de Facebook, că 10.000 de măști din partea PNL vor ajunge în posesia arădenilor.

Acest gest a fost judecat atât de o parte din arădeni, care au sesizat în comentarii că este o mișcare de campanie electorală , cât și de membrii opoziției.

10.000 de măşti vor ajunge la arădeni, din partea PNL. Venim cu acest sprijin pentru arădeni, pentru a ajuta în lupta cu epidemia. Este momentul să fim cu toţii solidari, să facem un efort şi să ajutăm acolo unde este nevoie. Stă în puterea noastră să îi protejăm pe cei pe care îi iubim şi îi preţuim, de aceea rog toţi arădenii să nu iasă din casă fără mască medicală sau măcar improvizată. Am ales un producător local, mulţumim doamnei Vali Cioban şi firmei Chic pentru mobilizare. Sunt articole făcute cu drag, de arădeni, pentru arădeni. Iată că Aradul este un oraş cu iniţiativă şi cu resurse, care poate găsi soluţii atunci când este nevoie. Vom distribui aceste măşti începând de mâine, prin Reţeaua Solidarităţii, cu prioritate oamenilor în vârstă, în jurul centrelor comerciale, în intervalul 11 – 13 când această categorie de oameni poate ieşi pentru cumpărături”, arată postarea de pe Facebook a lui Bîlcea, vicepreședintele CJA și candidatul din partea PNL pentru funcția de primar al municipiului.

Ilie Cheșa, președintele PSD Arad, critică dur intenția lui Bîlcea, afirmând că situația este exact ca și cum Gheorghe Flutur ar începe acum să împartă măști la Suceava.

Bîlcea nu a înțeles nici acum că este plătit pentru cu totul altceva, nicidecum pentru a face agitație electorală în zona centrelor comerciale, mimând preocuparea, cu branding de partid. Dacă PNL și liderii săi locali, doreau să fie cu adevărat utili comunității ar fi renunțat, din proprie inițiativă, la agenda festivistă a instituțiilor din subordine în favoarea achiziționării, pe linie oficială, de măști și mănuși de protecție pentru toți arădenii. Adică exact ceea ce am propus noi la nivelul Consiliul Județean. Așa campania liberală se transformă într-un act pur propagandistic, în condițiile dramatice în care se impune depolitizarea totală a tuturor demersurilor oficiale”, spune Ilie Cheșa.

Loading...
  1. Balcea si Chesa sau Tusea si Junghiul , vai si amar !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.