PNL Arad a început MAREA RACOLARE a PRIMARILOR. Cu CINE au demarat liberalii discuțiile

PNL Arad a început MAREA RACOLARE a PRIMARILOR. Cu CINE au demarat liberalii discuțiile

PNL Arad a început o operațiune de racolare a primarilor PSD, ALDE și a celor independenți din județul Arad, în perspectiva alegerilor parlamentare din toamna acestui an. Scopul liberalilor este de a-și apropia cât mai mulți primari, pentru a obține, cu ajutorul lor, un scor cât mai bun la alegeri. Miza este uriașă: Parlamentari în plus, din toamnă, pentru PNL Arad, în detrimentul PSD și al celorlalți adversari politici.

Din informațiile noastre, liberalii ar fi demarat discuții cu primarii mai multor localități (Beliu, Buteni, Petriș, Dieci etc.) pentru a le obține sprijinul. Acțiunea de racolare a fost încurajată de faptul că, imediat după alegerile locale din iunie, primarul din Tauț trecut de partea liberalilor, deși în campania electorală fusese susținut de PSD.

De remarcat, că în încercarea de a-i convinge pe primari, cântărește greu poziția pe care PNL o deține la vârful administrației județene, acolo unde funcția de președinte al Consiliului Județean și funcțiile de vicepreședinți sunt ocupate de liberali.

  1. e firesc sa procedeze asa. si PSD ar face la fel

    Raspunde
  2. Oricum cel de la Buteni are radacini PDL

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.