Reprezentanţii organizaţiilor judeţene ale PNL şi PDL au avut astăzi o primă rundă de discuţii în ceea ce priveşte fuziunea dintre cele două partide.
A fost vorba mai mult despre o tatonare, reprezentanţii celor două tabere studiindu-şi viitori parteneri şi încercând să afle ce-şi doresc aceştia în viitoarea construcţie comună.
Cum PDL domină administraţia publică judeţeană şi municipală şi societăţile subordonate acesteia, va fi pus în situaţia de a ceda din privilegii unora dintre liberali, mai ales că se vorbeşte tot mai des de schimbarea reprezentanţilor PNL din poziţiile de directori de instituţii deconcentrate în care au rămas de pe vremea USL.
În plus, s-a pus problema schimbării viceprimarului PP-DD al Aradului, Cătălin Ţiţirigă, şi a vicepreşedintelui PP-DD al Consiliului Judeţean Arad, Remus Guţu, lucru refuzat, deocamdată, de reprezentanţii PDL.
S-a stabilit, în schimb, ca în aproximativ o lună de zile să fie schimbate majorităţile şi viceprimarii în consilile locale din localităţile judeţului unde este posibil acest lucru ca urmare a fuziunii dintre PNL şi PDL.
Următoarea rundă de discuţii dintre reprezentanţii celor două partide va avea loc joia viitoare.
La întâlnirea de astăzi au participat senatorul Ioan Cristina, deputatul Mihăiţă Calimente, primarii Călin Abrudan, Dimitrie Jura, Dorel Vidran, Florin Farcaşiu şi consilierul municipal Sergiu Bîlcea, din partea PNL, şi Constantin Traian Igaş, Gheorghe Falcă, Geanina Pistru, Gheorghe Feieş, Iustin Cionca şi Adrian Ţolea, din partea PDL.
si marmota invelea ciocolata in staniol…
Din trupa asta de smecherasi negociatori PNL 2 nu au ce sa caute acolo: Cristina care n/a facut NIMIC, dar absolut NIMIC, si prietenul lui Bilcea care nici el n-a facut NIMIC absolut niciodata pentru nimeni. Astia 2 ar fi trebuit, intr-o minima coerenta, sa fie demisionari, fiind dintre cei responsabili de campanie.
In concret, Bilci se duce teoretic sa sustina, pentru Gali,s niste functii, sa are si gura lui ce mananca, dar asta fiind un parvenit imbogatit prin casatorie care nici liceul nu l-a terminat, se va pisa pe Galis si isi va negocia lui ceva avantaje.
Pacat pentru PNL ca nu are pe nimeni sa negocieze lucid, matur si in interesul partidului. Toate negocierile vor avea ca unic scop sa betoneze pozitiile celor implicati in mecanismele decizionale interne astfel incat sa nu fie aruncati la gunoi, asa cum ar fi normal intr-un partid cat de cat.
Cu asa politruci PNL se va multumi cu niste slujbe de adjuncti la nivel local care si alea vor fi ocupate de sustinatorii echipei de negociere.
Pacat de Galis ca era cel putin doua clase peste un Bilcea. De fapt nu este pacat de el fiindca este tocmai ala care l-a adus, sustinut si care l-a facut consilier local pe Bilcea asta, asa ca se poate spune ca asa-i trebuie!
Apropo, eu provoc pe oricine dintre cetatenii Aradului sa ne spuna o initiativa a consilierului local Bilci, o pozitie pe o problema, o atitudine pro sau contra a ceva. Nu veti gasi. El sustine INTOTDEAUNA si ORICE astfel incat orice se intampla el sa cada pe moale. In moalele capului PNL.
Membrii PNL, sunteti niste idioti si tocmai v-am expus argumentele. Aveti vre-o posibilitate sa schimbati ceva? Nu! Inseamna ca sunteti victime, subalterni, slugi, sustinatori botanisti a unui Bilcea. Sunteti doar un Bilci, unul trist, rasuflat si foarte costisitor, ca circurile care vin prin Arad!
Ciucurita,sluga a lui ciupe,si el sluga a lui stim noi cine:),mai taca-ti fleanca,ca esti un gunoi isteric mai mare ca toti…si mai inofensiv ca un fatalau !
Prietene, tie iti tine ura loc de creier. Daca ai ceva de spus foloseste logica, vino cu argumente, fa ceva coerent, ca zoaie de astea am mai vazut si sincer, sunt penibile.
Am crezut ca vii cu un exemplus de initiativa a lui Bilcea sau cu o idee, o atitudine a lui, ceva orice …?!
Sunt curios la Tarnova cum se va face pace. La fel si la Ineu, ca nu trebuie facut altceva decat intrat pe pagina de facebook a pdl Ineu pentru a vedea ce bine se inteleg pe-acolo membrii celor 2 partide.
Felicitări lor !
Macar acum pot sa se intalneasca pe fata fara ascunzisuri, oricum nelutu si balcea sunt slugile lui falca
Trist,foarte trist ,se intampla lucruri incredibile in acest amarat de PNL, cum poti sa ii califici pe cei care l-au numit pe semianalfabetuk de Balcea in comisia de negociere cu PDL, cum dreak sa il numesti acolo pe individul asta acolo cand el a fost cel care a CONDUS campania pt. europarlamentare in municipiu ,si stiti bine ca a obtinut 7% , acest Balcea e principalul vinovat pentru acest mare esec, a vrut si de fapt a si reusit sa il compromita pe Galis , care Gaslis se vedea viceprimar insa acum favorit pare a fi acest Balcea ….. si uite asa oameni de teapa lui ajung sa fie promovati .
nu Bilcea e buba ci gasca Ciupe si mai nou Galis care a vrut sa puna mana pe functii dar nu le-a iesit
ce legatura are gasca Ciupe cu negocierea dintre pnl si pdl.balci este noul galis care trebuie impins in fata
Deci PNL e mancat!!! De la municipiu negociaza semicretinul de Balcea???pai asta e yesmanu lu Ghita!!! Dupa ce i.a tras.o lu Galis se da bine pe langa Falca…
sunt curios cum te mai poti uita mai Balcea mai in ochii domnului Galis care te-a ^crescut^ politic? si tu in tot acest timp ai uneltit din frustrare aceasta injunghiere si sabotare!!!! rusine sa iti fie si de asta si de cei 7% de care tu in calitate de COORDONATOR DE CAMPANIE esti responsabil!
daca vrei mult ai sanse sa obtii mult…dar in cadrul PNL nu se pune problema de vrere…e clar ca nu se vrea mai nimic cu o asa componenta a echipei de negociere… Cristina, Parpala, Balcea sunt deja demuuuuult acoliti lui Gh. Falca… e de necrezut! cum sa promovati asemenea nulitati cu veleitati de Iudă precum Balcea? acu ca v-a scapat de Galis e bun? of of
sa inteleg ca Sergiu Balcea a fost instrumentul folosit pe de o parte de Falca si pe de alta de Cristina(tot la comanda lu Falca), cu scopul de a-l inlatura pe Galis? smecher Falca asta… a simtit si a calculat agonia politica lu Galis, asa ca dupa ce l-a folosit sa isi atinga telurile s-a descotorosit ca de un consumabil…..astfel ca i-a ademenit si i-a cumparat pe „bani”putini fostul om de incredere, dl Balcea, pe care deja il vrea presedinte la municipiu la PNL. halal indivizi!
cu asemenea negociatori santajabili si cumparabili, PNL Arad e cantitate neglijabila in viitoarea posibila alianta/fuziune!
Sa-ti fie rusine Sergiu Balcea, nu ma asteptam ca tocmai tu sa il tradezi pe Florin Galis , si asta pentru ce? pentru o promisiune care nu se va implini niciodata , nu meriti sa fi viceprimar , sti si tu macar atata, iubesc tradarea, dar urasc tradatorii,si tu esti unul dintre ei.
Astia sunt ori pro,ori antibalcea! Dar niciunul nu se bate pre doctrine ,pre programe….toti au insa un numitor comun: sunt prostanaci de dau in gropi!
Gresit, nu a fost niciun post pro Bilcea ci doar contra. Pai ce doctrina sau program poate avea Bilcea ca tocmai de la asta a inceput dezbaterea ca nu are nicio parere, nici un punct de vedere, NIMIC dacat interesul lui de parvenit.
Eu as prefera dezbateri pe doctrine, idei, principii, programe dar de unde nu-i ….. sau, sunt sublime dar lipsesc cu desavarsire.
Bai tzitziriga,ai dat-o in bara,te luxeaza astia si iar ajungi pe mana caprarului! Ai tot fugit,da iaca ca te-a ajuns din urma…..