Poliția de Frontieră ia măsuri de fluidizare a traficului la graniţa cu Ungaria

Poliția de Frontieră ia măsuri de fluidizare a traficului la graniţa cu Ungaria

Poliția de Frontieră ia măsuri de fluidizare a traficului la graniţa cu Ungaria.

Ca urmare a faptului că în perioada Paştelui Catolic traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei, în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei, în special pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria.

În acest sens, conducerea Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport.

Astfel, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate.

La frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română ţine legătura cu autorităţile ungare în vederea alocării, în comun, de personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria.

De la ridicarea restricţiilor (începând cu 18 aprilie, ora 23), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor și Satu-Mare au fost efectuate formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 4.700 de automarfare, din care aproximativ 4.000 pe sensul de ieşire din ţară. 

Poliţia de Frontieră recomandă în continuare şoferilor de autocamioane tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise tranzitului de mărfuri la graniţa cu Ungaria (PTF Nădlac II, PTF Nădlac, PTF Turnu, PTFVărşand, PTF Borş I și II, PTF Petea), astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia on-line si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro,  care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.