Poliţist de frontieră arădean, găsit de ANI cu AVERE NEJUSTIFICATĂ

Poliţist de frontieră arădean, găsit de ANI cu AVERE NEJUSTIFICATĂ

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara în cazul unui poliţist de frontieră arădean care nu poate justifica peste 77.000 de euro. Reprezentanţii instituţiei au anunţat că a fost constatată existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de peste 290.000 de lei (aproximativ 77.680 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de Ovidiu Mărginean, agent de poliţie în cadrul Poliţiei de Frontieră Arad.
Potrivit ANI, în perioada 2003 – 2010, poliţistul de frontieră arădean a realizat venituri salariale în valoare de 137.236,75 lei iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 428.077,57 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 290.840,82 lei.
Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Ovidiu Mărginean în perioada exercitării funcţiei publice.
„Ovidiu Mărginean a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”, se arată într-un comunicat de presă remis de ANI.

Foto: Europa Libera

  1. asa trebuie facut cu toti.mai ar fi florin zis ciocofon din curtici

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.