Poliţiştii de frontieră arădeni au fost trimişi în judecată de procurorii anti-corupţie.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a 18 inculpați, după cum urmează:
în stare de arest preventiv, a inculpatului AVRAM FLORIN, la data faptelor comisar de poliție, în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată,
– trafic de influență în formă continuată,
sub control judiciar a inculpaților: SELAGEA CIPRIAN – CĂLIN, ANCUȚA CĂTĂLIN – CORNELIU, DUDAȘ MARCEL, MĂRGINEAN OVIDIU, PĂCURAR SORIN – ROMULUS, TODORAN MARCEL – GRIGORE, ARDELEAN TEODOR, BODÂRLĂU CĂLIN – LIVIU, GUDIU GABRIEL, CICORTAȘ CLAUDIU – ALEXANDRU, GALBEN GHEORGHE – DANIEL și NEDELCU ȘTEFAN – EUGEN, la data faptelor agenți de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, POENARU COSTEL, PRISTOLEANU ION-MARINEL, PALADIE BOGDAN-LAZĂR și TEODOR NICOLAE-GABRIEL, la data faptelor agenți în cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, cu privire la săvârșirea a câte două infracțiuni de luare de mită,
și în stare de libertate a inculpatului CHIRA EMIL-NICU, la data faptei inspector antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 17 august – 6 decembrie 2016, inculpatul Avram Florin, comisar de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad, a pretins și primit de la două persoane (oameni de afaceri) sume cuprinse între 150 euro și 41.000 euro și alte bunuri, pentru a permite introducerea în România a unor produse care nu aveau documente justificative.
În unele situații, inculpatul a pretins foloasele respective pentru influențarea polițiștilor de frontieră și a vameșilor de la granița cu Serbia și Ungaria, astfel încât aceștia să permită intrarea, în România, a unor T.I.R. – uri cu țigări de contrabandă și cu anvelope uzate.
În același context și în același scop, în perioada 29 august – 12 decembrie 2016, ceilalți 17 inculpați au pretins și primit de la aceleași persoane, în legătură îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, mai multe sume de bani, în totale peste 800 euro.
În cauză a fost dispusă poprirea prin indisponibilizare de la terțul poprit, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea respectiv A.N.A.F. Direcția Regională Antifraudă 5 DEVA, la dispoziția organelor judiciare, a unor sume de bani, pe numele inculpaților Ancuța Cătălin Corneliu, Dudaș Marcel, Gudiu Gabriel, Galben Gheorghe Daniel, Bodârlău Călin Liviu, Pristoleanu Ion Marinel și Chira Emil Nicu.
În cauză s-a mai dispus instituirea sechestrului asupra mai multor sume de bani, aparținând inculpaților Poenaru Costel, Cicortaș Claudiu Alexandru, Păcurar Sorin Romulus, Teodor Nicolae Gabriel, Selagea Ciprian Călin și Mărginean Ovidiu, respectivele sume fiind consemnate la unități bancare, pe numele acestora.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Lasă un comentariu