Pompă AFECTATĂ de furtună, cauza INUNDĂRII VIADUCTULUI de pe strada Voinicilor

Pompă AFECTATĂ de furtună, cauza INUNDĂRII VIADUCTULUI de pe strada Voinicilor

Din cauza cantităților mari de precipitații căzute în timp scurt, în mai multe zone din oraș canalizarea a făcut cu față cu greu, arată reprezentanţii Companiei de Apă Arad.

De asemenea, menţionează acesştia, din cauza furtunii a fost afectată și una dintre pompele din zona viaductului de pe strada Voinicilor, lucru ce a dus la acumularea de apă în zonă.

„Toate echipele de intervenție ale Companiei de Apă Arad au acționat acolo unde au fost semnalate probleme, pentru a îndepărta apa de pe carosabil. S-a intervenit în special în cartierul Micălaca, în zona Gemi Center, pasajul de pe strada Voinicilor, pe străzile Junilor și Constanței dar și în alte locații de unde sosit reclamații la Dispeceratul Canal al Companiei de Apă. Cu utilaje de tip WOMA și vidanje s-a acționat și pe Calea Aurel Vlaicu la ieșirea din oraș – în zona RAR”, arată reprezentanţii Companiei de Apă.

De remarcat, că Aradul a fost în această după-amiază sub avertizare cod portocaliu de vijelii, intensificări ale vântului și averse ce au cumulat 30-35l/mp.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.