Pompierii se luptă de aproape două zile să stingă incendiul izbucnit între Pecica și Nădlac

Pompierii se luptă de aproape două zile să stingă incendiul izbucnit între Pecica și Nădlac

Pompierii intervin de aproape două zile la incendiul izbucnit între Pecica și Nădlac.

Incendiul izbucnit între Pecica și Nădlac, la care se intervine de aproape două zile, nu este lichidat deocamdată. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, nu mai există pericol de propagare și nici fum spre carosabil.

Măsuri de Prevenție

În cazul incendiilor de vegetație uscată și a arderii resturilor vegetale, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafață foarte mare. În condiții de vânt puternic, astfel de situații pot deveni delicate mai ales dacă în zona focarelor se află locuințe.

„Recomandăm cetățenilor să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol locuințele, dar și viața cetățenilor.

Revenim și facem același apel pentru respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui tip de incendii:

– nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;

– nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);

– interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;

– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei;

– asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;

– educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul”, precizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.