Povestea MIRACULOASĂ a unei supravieţuitoare a CATASTROFEI aviatice din Franţa. CUM A SCĂPAT!

Tragedia aviatică din Alpii francezi, în urma căreia 150 de oameni şi-au pierdut viaţa, ţine prima pagină a ziarelor din întreaga lume, care prezintă poveştile cutremurătoare ale victimelor, dar şi ale familiilor îndurerate.

Presa spaniolă relateaza că printre victime de afla şi Josep Sabat Casellas, un bărbat născut în oraşul Sabadell, scrie The Mirror.

Jurnaliştii iberici prezintă drama prin care trece familia, mai ales că bărbatul ar fi lăsat în urmă trei copii, de cinci, şapte şi respectiv nouă ani.

Cei trei copii erau pe punctul de a rămane orfani de ambii părinţi. Soţia lui Josep, Marta Carceller, avea şi ea bilet pentru acelaşi zbor. Femeia, care este gravidă cu al patrulea copil, nu s-a mai urcat în avion pentru că sarcina e prea avansată. „Am fost prea gravidă ca să mă urc în avion”, a declarat femeia îndurerată.

Avionul companiei Germanwings se deplasa pe ruta Barcelona-Dusseldorf.

La bord s-ar fi aflat, printre alţii, 67 de germani, 45 de spanioli, un belgian şi un olandez. Avionul aparţinea companiei low-cost Germanwings, afiliată companiei germane Lufthansa, şi avea o vechime de 24 de ani. Website-ul specializat Flightradar24 a pierdut urma zborului Germanwings la ora locală 10.39 (11.39, ora Romaniei – n.red.), la altitudinea de peste 2.000 de metri.

Sursa: ziare.com
Video: youtube (BBC News) – imagini de la locul accidentului

  1. șocat de articole 25 martie, 2015, 11:51 am

    Asta nu înseamnă ca a supraviețuit catastrofei.

    Raspunde
  2. In lumea asta prost facuta, cacatii scriu in loc sa puta, iar scriitorii consacrati nu pot sa scrie de cacati!

    Raspunde
  3. Deci sa schimbam numele articolului ” Povestea cum o femeie, acum vaduva, a evitat catastrofa !”
    Nu este nici o poveste miraculoasa, ca nu a avut loc un miracol ci o catastrofa, si nu a supravietuit pentru ca a avut norocul de a nu se urca la bordul aeronavei.
    Mie nu m-i se pare o stire atat de importanta asta, adica cati alti sute de oameni au avut norocul de a nu se afla in aeronava respectiva.

    Raspunde
  4. a supravietuit. daca urca in avion murea.

    Raspunde
  5. Titlul e menit sa „vândă” stirea. Textul e suficient de explicit in legatura cu ceea ce s-a intamplat, de fapt. Nu trebuie sa va suparati pt. atata lucru 🙂

    Raspunde
    • Menirea titlului eventual…nu am auzit de verbul asta…..domnu „jurnalist”

      Raspunde
      • Tonton, MENIREA e substantiv…..A MENI e verb….mai bine sa taci, chiar daca ai putea da impresia ca esti prost, decat sa deschizi gura si sa spulberi orice dubiu 😉

        Raspunde
        • Daca ai fi citit (cu atentie) ce am scris taceai. Dar am mari dubiu ca stii sa citesti , sau, ca ai macar farama de creer. Mukles punk 😛

          Raspunde
          • Atunci, pune virgulele unde trebuie, genialule, daca vrei ca ineptiile sa-ti faca macar sens gramatical. :)) Si, by the way, CREIER, nu CREER :)) Deci, dupa cum iti spuneam, ai spulberat orice dubiu 😀

  6. Ce inseamna in linba romana ?am fost prea gravida)analfabetilor

    Raspunde
  7. pe asa-zisii jurnalisti ,oameni de media ,bloggeri sau cum le-ar mai zice ,eu ii inteleg ,vor sa manance o paine din scris si sa nu mearga la sapa,ca sunt stiutori de carte multa.Dar ca sa vanda stirea ,ar vinde-o si pe ma-sa!

    Raspunde
  8. scarbit de articolele voastre 25 martie, 2015, 5:28 pm

    nici nu mai indraznesc sa ma uit peste alte stiri ! mi-ati taiat ( voi blogerii astia ratati cu stirile ) toata pofta de a va mai citi siteul…care se presupune a fi o baza de date cu multe stiri… dar sigur la fel de caraghioase si căcate de fantezia voastra limitata ! jeguri de jurnalisti ce sunteti !

    Raspunde
  9. stirea e preluata de pe alte site-uri poate titlul nu e cel mai onest dar de aici si pana la varsa atata venin in commenturi mi se pare ca e prea mult. injurati ca prostii si poate sunt copii care citesc. la asta nu va ganditi lupilor moralisti?

    Raspunde
  10. e foarte usor sa comentezi la ce scriu altii dar sunt putini care chiar scriu. eu am o cunostinta femeie de afaceri care dintr-o prostie sau noroc acum cativa ani buni nu a urcat intr-o cursa italia romania care tot asa sa prabusit si nu a avut supravietuitori dar trauma nici acum nu a trecut si dupa atatia ani circula doar cu masina pt k ii e frica de ceea ce putea pati. asa ca inainte de a critica gandeste iar inainte de a vorbi digera ceea ce vrei sa spui.

    Raspunde
    • Un cetatean revoltat 26 martie, 2015, 3:43 am

      …si sunt inca si mai putini cei care stiu a scrie in limba pe care o mai numesc si MATERNA :))…ia loc, ai nota 3 pentru azi :))

      Raspunde
  11. Vomit pe articolul vostru cu acid gastric, poate asa i se mai topeste din ineptie.

    Raspunde
  12. nu-i un subiect de ras, dar articolu’ este unu’ de tot kktu’….bai, scriitoras de povesti, care mai ai si tupeu’ sa te numesti jurnalist, spovestea mea-i si mai miraculoasa!….eu sunt supravietuitoarea TUTUROR catastrofelor aviatice, in care au fost implicate aeronave in care nu m-am urcat :D……si asta in ciuda faptului ca eram „prea gravida” :))

    Raspunde
  13. Te a invins peenibilul

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.