Două autoturisme au fost implicate în această după-amiază într-un accident de circulaţie petrecut la intrarea în Ineu, în apropiere de fabrica Delphi.
Potrivit primelor informaţii furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, în urma accidentului au rezultat cinci victime. Una dintre ele a fost prinsă între fiarele contorsionate ale unuia dintre autoturisme, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare de la Ineu.
Conform ISU, la faţa locului se acţionează cu mai multe echipaje medicale ale SMURD, inclusiv cu elicopterul, care a ajuns deja la faţa locului.
Circulaţia rutieră este blocată în totalitate.
UPDATE 1/ PATRU VICTIME, ÎN STARE GRAVĂ
„Detașamentul de Pompieri Ineu, Detasamentul de Pompieri Arad și Detașamentul de Pompieri Sebiș din cadrul ISU ARAD intervin în acest moment la un accident rutier produs în localitatea Ineu pe DJ 792 în fata la DELPHI. A fost solicitat elicopterul SMURD si încă doua ambulante SAJ.
În total 1 Autospeciala descarcerare, 3 SMURD, elicopterul SMURD, 2 SAJ.
La locul accidentului au fost găsite 5 victime dintre care 1 incarcerata.
Patru victime sunt în stare grava, una fără probleme deosebite”, precizează ISU Arad
UPDATE 2/ UN TÂNĂR A MURIT
ISU Arad informează că un tânăr de 27 de ani a decedat. Acesta a fost transportat cu elicopterul, în stop cardio-respirator, dar a decedat în pofida eforturilor personalului medical. Celelalte victime au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean Arad.
Lasă un comentariu