Praznicul Izvorul Tămăduirii. TRADIȚII care aduc NOROC şi SĂNĂTATE

Prima vinere după Paşti, în Vinerea Luminată este prilej de sărbătoare pentru Biserica Ortodoxă, care celebrează în această zi Izvorul Tămăduirii, zi pe care credincioșii o închină Maicii Domnului.

În toate lăcaşurile ortodoxe de cult, la praznicul închinat Izvorului Tămăduirii se fac slujbe de sfinţire a apei, numită Agheasma Mică. După slujba de sfinţire, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăPrima vinere după Paşti, în Vinerea Luminată este prilej de sărbătoare pentru Biserica Ortodoxă, care celebrează în această zi Izvorul Tămăduirii, ruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”. În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei.

Apa sfinţită acum are efecte tămăduitoare asupra sănătăţii fizice şi spirituale. În tradiţia populară, bolnavii care respectă ritualul şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc. De asemenea, cu Agheasma mică se stropesc încăperile din gospodărie, cu excepţia băii.

Potrivit tradiţiei, sărbătoarea are o istorie veche de 1500 de ani şi evocă un miracol care datează din secolul al V-lea, pe vremea evlaviosului Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat.

Legenda spune că Leon cel evlavios şi binecredincios se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Aici a întâlnit un bătrân orb. Leon l-a luat de mână şi s-a oferit să-l călăuzească.

Din discuţiile cu bătrânul, Leon și-a dat seama că orbul era un om credincios care obişnuia să le spună creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ocrotite de Maica Domnului, protectoarea sihaştrilor retraşi în acele locuri. Legenda mai spune că, prinşi în discuţii legate de Învierea Domnului, cei doi s-au rătăcit în pădurea deasă. Între timp, orbului i s-a făcut sete şi l-a rugat pe Leon să-i aducă apă de băut. După multe căutări, Leon s-a întristat pentru că n-a găsit nici o sursă de apă potabilă.

Pe când era deznădăjduit, Leon a auzit o voce: „Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi! Atunci vei cunoaşte cine sunt eu!”. Leon a urmat întocmai sfatul primit de sus, iar orbul şi-a recăpătat în mod miraculor vederea. Când s-a înfăptuit minunea, orbul a exclamat: „Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit!” Copleşit de cele întâmplate, Leon a îngenuncheat şi a rostit la rândul lui: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduitor, fântâna dătătoare de sănătate”!

Înţeleptul orb i-a zis lui Leon că, în curând, va ajunge împărat. Profeţia orbului s-a împlinit. Prima grijă a împăratului Leon a fost să ridice o biserică, aproape de izvorul tămăduitor. După ce a băut apă din sursa vindecătoare, s-a însănătoşit, după o grea suferinţă însuşi împăratul Justinian.

La Istanbul, denumirea actuală a vechii cetăţi a Constantinopolului, turiştii se pot închina într-o biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii, ridicată în secolul al XIX-lea. La subsolul acesteia există un paraclis ce datează din secolul al V-lea, care adăposteşte şi azi un izvor cu apă tămăduitoare din vremea împăratului Leon.

În unele zone ale ţării, în această zi se mai practică „Jurământul juvenil”. Ceremonia se face în fiecare an în ziua praznicului Izvorul Tămăduirii între tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, pe criterii de prietenie, de afinitate sufletească şi de sex. Tinerii trebuie să împlinească mai multe momente rituale, să-şi jure loialitate şi să facă schimb de obiecte cu valoare sentimentală: un colac, un vas de lut sau o lumânare.

Tradiţia numită înfrăţitul, un legământ între băieţi sau însurăţitul, un legământ între fete are drept scop ajutorul reciproc, între cei care au împlinit ritualul, în cele mai dificile momente din viaţa lor. Şi persoanele mature împlinesc acest legământ, după care ei îşi spun surate, fârtaţi, veri şi verişoare şi se comportă ca şi cum ar fi rude. Scopul acestui legământ este acela de a fi de ajutor celui cu care „s-a legat”, până la moarte.

Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

La sate, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole.

Pentru a avea un an bogat, gospodarii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei.

În ziua praznicului, credincioşii se pot ruga în lăcaşuri care poartă numele sărbătorii:

Cele mai cunoscute Izvoare Tămăduitoare din țară sunt la Mânăstirea Prislop (satul Silvaşu de Sus, comuna Prislop, judeţul Hunedoara, unde se află şi mormântul preotului Arsenie Boca), dar și la mânăstirea Izbuc, cel mai vechi lăcaş de rugăciune din judeţul Bihor, care adăposteşte un izvor unic în Europa. Se spune că apa ţâşneşte dintre pietre, la anumite intervale de timp şi legenda aminteşte că izvorul a fost recunoscut ca o sursă tămăduitoare pentru bolnavi, după ce un copil orb s-a oprit să-şi spele ochii. La scurt timp, copilul a început să vadă.

Tot la Mănăstirea Izbuc, femeile care doresc să aibă copii se roagă Maicii Domnului, în ziua praznicului, să le binecuvânteze viaţa cu un prunc. Sfântul lăcaş este la o distanţă de 100 Km de Oradea, pe DN.76, spre Deva.

Foto: crestin-ortodox.ro