Prejudiciile și banii realizați din infracțiuni se vor recupera mai ușor

Prejudiciile și banii realizați din infracțiuni se vor recupera mai ușor

Prejudiciile și banii realizați din infracțiuni se vor recupera mai ușor.

„Actul de Justiție este complet doar prin recuperarea prejudiciilor și confiscarea beneficiilor realizate prin săvârșirea de infracțiuni” – este ideea care l-a determinat pe Mihai Pașca, secretar de stat în Ministerul Justiției, să se implice în promovarea unui nou cadru legislativ privind acest domeniu.

Astăzi legea care reglementează activitatea ANABI a fost votată și va fi folosită pentru a recupera mai eficient prejudiciile cauzate de cei care încalcă legea. Mihai Pașca consideră că este respectată o obligație asumată de guvernarea PNL și un pas înainte spre combaterea corupției şi descurajarea infractorilor.

„Ministerul Justiției și-a asumat ca obiectiv important creșterea gradului de recuperare a creanțelor stabilite prin hotărâri de condamnare. Putem spune astăzi că Ministerul Justiției a mai facut un pas esenţial în vederea îndeplinirii acestui obiectiv și a bifat totodată încă un jalon din PNRR din cele ce îi reveneau potrivit ariei sale de competență, având atinse 100% din ţintele ce îi reveneau până astăzi! Prin noua formă a legii se extinde mandatul instituțional al agenției și se urmărește eficientizarea activității acesteia”, a declarat secretarul de stat PNL.

ANABI va avea cinci noi depozite pentru bunurile confiscate și atribuții extinse pentru a identifica activele din străinătate. 

„O serie de decizii ale instanțelor judecătorești de confiscare în echivalent sunt şi rămân simple hârtii dacă nu sunt dublate de măsuri efective de identificare şi indisponibilizare a bunurilor dobândite prin infracțiuni”, apreciază Mihai Pașca.

De asemenea, astăzi a fost votat și Proiectul de lege privind modificarea și completarea legii 85/2014 privind privind procedurile de prevenire a insolvenței și a altor acte normative. Mihai Pașca susține că obiectivul legii pe care a susţinut-o în ultima perioadă în parlament este facilitarea accesării măsurilor de restructurare la primele semne de dificultate pentru a preveni ieșirea din circuitul economic a companiilor viabile, o șansă reală de a relua activitatea. Noua lege aduce totodată şi un instrument nou – Acordul de Restructurare Preventivă.

În altă ordine de idei, Mihai Pașca a fost desemnat coordonator al procesului de aderare a României la OCDE la nivelul Ministerului Justiţiei.

„Este un obiectiv extrem de important pentru Guvernul României. Aderarea la clubul select de state care compun OCDE va da un impuls suplimentar României în adoptarea unor politici și reforme orientate spre creștere economică, bunăstare pentru cetățeni și statul de drept”, a spus Mihai Pașca.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.