PREMIERĂ: Doi arădeni pornesc într-o EXPEDIȚIE PERICULOASĂ pe continentul african

PREMIERĂ: Doi arădeni pornesc într-o EXPEDIȚIE PERICULOASĂ pe continentul african

Arădenii Alecsandra și Adrian Moldovan, cunoscuți îndeosebi de pe canalul „Everyday Holiday”, unde postează videoclipuri de călătorie, sunt la startul celei mai importante și periculoase expediții din viața lor.

Alecsandra și Adrian vor traversa, într-un autoturism de teren Toyota Hilux, cu o cabină adițională construită chiar de ei, întregul continent african, de la nord la sud, pe traseul de vest.

Potrivit organizatorilor expediției, noutatea constă în faptul că arădenii nu vor parcurge traseul „clasic” Maroc – Mauritania, ci au optat pentru o traversare a Saharei prin mijlocul deșertului, din Algeria în Mauritania, traseu în premieră românească, parcurs în ultimii ani de foarte puțini călători. Este o traversare a deșertului (vara, la 50 de grade C) pe 1000 Km fără drum, printr-o zonă pustie și periculoasă. Pentru această parte au avut nevoie de foarte multe aprobări și permise.

O altă aventură va fi trecerea din Nigeria în Camerun, care trebuie făcută prin mijlocul junglei în plin sezon ploios. Drumurile modernizate nu pot fi folosite din cauza conflictului din regiunea separatistă Ambazonia (sud) și a activității grupurilor jihadiste (nord).

Alecsandra și Adrian sunt cunoscuți publicului prin fimările realizate în Coreea de Nord (vezi aici!) (1,5 milioane de vizualizări) și la Cernobîl (vezi aici!) (2,4 milioane de vizualizări).

De asemenea, Adrian a făcut parte din prima expediție arădeană pe Kilimanjaro (2009) și din expediția „România, o inimă pentru Asia”, Arad – Mongolia și retur (2012).

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.