Președintele CJA acuzat că ar împărți primăriilor bani pe criterii politice

Președintele CJA acuzat că ar împărți primăriilor bani pe criterii politice

Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, îl acuză pe președintele Consiliului Județean Arad (CJA) că ar împărți bani primăriilor pe criterii politice.

Redăm mai jos comunicatul transmis, în acest sens, de președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor:

„Nimic nou în atitudinea lui Marinel Cionca, încă președinte al CJ Arad, față de arădeni. E drept, nu față de toți, ci doar față de cei care au avut îndrăzneala să voteze altceva decât PNL.

De data aceasta, două comune arădene, Dezna și Craiva au primit ZERO lei din partea Consiliului Județean Arad, din cota de 6% a impozitului pe venit, adică din proprii lor bani.

Pentru că așa vrea Marinel Cionca, vătaful Aradului, să îi pedepsească pe cetățenii care au singura vină de a fi ales în fruntea lor primari PSD.

Nu este pentru prima dată când, în disprețul său total față de lege și față de cetățenii Aradului, cel mai slab președinte din istoria CJ Arad alege să împartă banii arădenilor, nu ai lui de acasă, pe criterii strict politice. 

Aveau nevoie locuitorii din Craiva și din Dezna de bani de la CJA? Cu siguranță, da, pentru proiecte punctuale cum ar fi modernizări de trotuare, căi de acces și drumuri comunale. Motiv pentru care, în termenul solicitat de CJ, primarii au depus documentele necesare alocării fondurilor. Degeaba! Astăzi, răspunsul vătafului Cionca a fost halucinant: «dacă vor bani nu e suficient să depună solicitări oficiale…Trebuie să treacă și pe la mine!»

Să treacă pe la tine ca să ce, Marinele? Să pupe inelul, papucul sau pentru ce să treacă pe la tine? Nu e suficientă corespondența oficială dintre UAT-uri, depusă în termen?

Pornind de la aceste considerente și încercând să pună capăt acestui abuz, consilierul județean PSD Ruben Budău a depus amendamente cerând astăzi alocarea a câte 200.000 lei pentru fiecare dintre cele două comune.

Rezultatul? Același comportament abuziv și disprețuitor din partea lui Cionca, urmat de respingerea în sedința de plen de astăzi a amendamentelor. Și, desigur, pedepsirea celor două comunitați arădene, care s-au văzut fără niciun leu alocat.

Motiv pentru care, constatând încălcarea legii, ne vedem siliți să depunem o plângere penală pe numele domnului Cionca, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, conform art. 248 Cod Penal. Pentru că, din punct de vedere al dreptului penal, aici se încadrează faptele sale, repetate an de an.

Cu siguranță că, în calitatea sa de Doctor în Drept, domnul Cionca știe de ce…”

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.