Prețul benzinei A COBORÂT sub pragul de 5 lei pe litru: Judeţele cu cele mai mici preţuri

Prețul benzinei A COBORÂT sub pragul de 5 lei pe litru: Judeţele cu cele mai mici preţuri

Preţul benzinei a coborât sub pragul de 5 lei pe litru în mai multe judeţe, iar în perioada următoare preţurile la combustibili vor continua să scadă.

Cele mai mici tarife sunt înregistrate în judeţele din Moldova, în frunte cu Iaşiul. Aici, un litru de benzină costă circa 4,8 lei.

În Muntenia şi Transilvania preţurile sunt ceva mai ridicate. Calculele specialiștilor arată că pentru un plin de benzină, adică 50 de litri, moldovenii plătesc cu 10 lei mai puţin decât restul românilor.

Potrivit analiștilor, dacă Guvernul nu ar fi impus anul trecut acciza suplimentară de 7 eurocenţi pentru fiecare litru de carburant, preţul benzinei ar fi fost astăzi de 4,5 lei, iar cel al motorinei 4,7 lei pe litru.

Conform statisticilor, preţul motorinei în România este mai mare decât în Germania, Marea Britanie sau Franța, iar dacă adăugăm şi accizele şi TVA-ul, el devine mai mare decât în Portugalia, Austria sau Spania.

În ultimele luni, preţurile au scăzut cu 19% la benzină şi 15% la motorină, în condiţiile în care 55% din preţul pe litru reprezintă taxele şi accizele care merg la stat.

Foto: economica.net

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.