PREŢUL REAL al APARTAMENTELOR şi TERENURILOR din Arad, în funcţie de zonă

PREŢUL REAL al APARTAMENTELOR şi TERENURILOR din Arad, în funcţie de zonă

Cât mai costă un apartament în Arad? Dar un teren? Care e trendul pieţei imobiliare din oraşul nostru, aflaţi dintr-o analiză pusă la dispoziţie de DARIAN DRS SA.

Astfel, preţul mediu unitar al apartamentelor vechi, în semestrul întâi din 2015, a fost de aproximativ 567 €/mp, în creștere cu aproximativ 1.6% faţă de semestrul doi din 2014, însă cu 0.2% mai mic decât în semestrul întâi al anului trecut. Comparativ, la nivel naţional, în decursul ultimelor 12 luni, scăderea prețurilor aferente apartamentelor vechi a fost sub 1%, iar în ultimele şase luni s-a înregistrat un uşor reviriment, de aproximativ 0.1%. Această creştere din ultimele şase luni s-a simțit foarte puțin pe piață, de aceea părerea generală a fost mai degrabă de stabilitate a prețurilor. Comparativ cu perioada de început a crizei (anul 2008), preţurile apartamentelor vechi au scăzut cu aproximativ 40% la nivel național.

În zona ultracentrală a oraşului, apartamentele vechi cu două camere s-au vândut cu preţuri cuprinse între 30.000 şi 36.000€, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente situate în zone mai slab cotate, cum ar fi Vlaicu, acestea au avut preţuri cuprinse între 21.000 şi 32.000€. În zona Micalaca, apartamentele se tranzacţionează la preţuri cuprinse între 25.000 şi 35.000€, în zona Confecţii preţurile oscilează între 20.000 şi 30.000€, în timp ce în zona Intim se vând la preţuri cuprinse între 30.000 şi 37.000€ în funcţie de suprafaţă, amplasament, etaj şi dotări.

Un alt segment al pieței rezidențiale – casele – a înregistrat în semestrul întâi din 2015 un preţ mediu unitar de aproximativ 535 €/mp suprafaţă desfăşurată, în scădere cu aproximativ 1.7% faţă de semestrul doi din 2014 şi la aproximativ același nivel cu cel din semestrul întâi al anului trecut. Cele mai scumpe case/vile s-au vândut în Bucureşti, la un preţ mediu de 1.073 €/mp, în ușoară creştere cu 0.3% față de semestrul anterior, Capitala fiind și singura localitate cu peste 1.000 €/mp. Pe locul secund se situează Cluj-Napoca cu un preț mediu de 870 €/mp, similar cu cel din semestrul trecut. Cele mai mici preţuri de vânzare se regăsesc în continuare în Alexandria (429 €/mp) şi Botoşani (435 €/mp).

În ceea ce priveşte piaţa terenurilor din Arad, preţurile din semestrul întâi din 2015 sunt în creștere cu aproximativ 2% faţă de semestrul doi din 2014, dar mai scăzut cu aproximativ 1% faţă de semestrul întâi al anului trecut. Terenurile din zona centrală s-au vândut cu preţuri între 95 şi 195 €/mp, iar cele din zonele periferice cu perspective de dezvoltare cu preţuri între 5 şi 12€/mp.

Piaţa spaţiilor de birouri din oraşul Arad a cunoscut o stagnare evidentă, proiectele demarate în anii 2008-2009 au fost finalizate şi sunt ocupate în prezent la o capacitate de circa 85%-90%, în special cele din zonele centrală şi ultracentrală.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.