Prevenția cancerului de sân reprezintă o prioritate pentru Organizația Femeilor Liberale din Arad

Prevenția cancerului de sân reprezintă o prioritate pentru Organizația Femeilor Liberale din Arad

Cu ocazia „Zilei Internaţionale de Luptă Împotriva Cancerului de Sân“, din 1 octombrie, femeile din Organizația Femeilor Liberale, au desfășurat o acţiune de conştientizare pentru reprezentantele sexului frumos despre importanţa prevenţiei cancerului de sân. Acțiunea a avut loc atât în municipiul Arad, cât și în județ, aceasta a constat în distribuirea materialelor informative, baloanelor și fundițelor roz, culoare reprezentativă a luptei împotriva cancerului la sân.

„Este extrem de importantă conștientizarea unei astfel de probleme tot mai des întalnite în rândul femeilor. De aceea, ne vom implica în perioada următoare, cu și pentru femei cu scopul prevenirii și reducerii cazurilor. Vă invităm alături de noi în campania ce urmează să o derulăm”, a declarat Consilierul local, Adina Dumitrean.

„Deoarece cancerul de sân reprezintă o patologie cu o frecveță mare în România, acesta este curabil într-o proporție de 98% dacă este tratat la timp, astfel că vă sfătuiesc, dragi doamne și domnișoare, să vă autocontrolați. Sigur, te intrebi de ce tu, apoi devii furioasă, disperată ,vulnerabilă. Fii responsabilă de viața ta prin luptă și dorința de a învinge . Nu lăsa ca acele momente de slăbiciune să își pună amprenta asupra ta. Tu trebuie să fii puternică”, a spus cadrul medical și reprezentantul  Organizație Femeilor Liberale Arad, Livia Nini.

„Partidul Național Liberal promovează importanța prevenției și depistării precoce a cancerului de sân, a doua cea mai frecventă formă de cancer în România. Vom demara în perioada următoare o campanie de prevenție pentru doamnele arădene, care sper să vină în ajutorul acestora”, a precizat Președintele Organizației Județene a Femeilor Liberale, Simona Stan.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.