Prezervativul, considerat până acum ca fiind singura metodă de control a fertilizării ale cărei efecte pot fi întrerupte în mod intenţionat, va deveni istorie, în scurt timp, locul său fiind luat de o nouă invenţie.
Este vorba despre un tratament contraceptiv revoluţionar, injectabil, denumit „Vasalgel”, care urmează să fie folosit pe subiecţi umani. În momentul în care este injectat, hidrogelul blochează parţial vasele deferente (tubii musculari prin care circulă spermatozoizii maturizaţi), întrerupând fluxul spermei, dar nu şi pe cel al urinei. Odată întrerupt acest proces, riscul producerii ejaculării este, practic, eliminat.
Realizată de o echipă de specialişti din cadrul companiei americane non-profit Parsemus Foundation, noua invenție are rezultate reversibile, la fel ca şi prezervativele.
Substanţa a fost deja testată pe iepuri, iar în acest an va fi testată și pe oameni. Efectele sale sunt valabile pe o perioadă de cel puţin 12 luni.
În cadrul experimentului realizat pe iepuri, oamenii de ştiinţă americani au administrat celor 12 iepuri masculi doze variate de Vasalgel. Rezultatele studiului au arătat că 11 dintre ei nu mai aveau spermatozoizi în sperma pe care o ejaculaseră.
Pe parcursul întregului experiment, cei 12 iepuri nu au fost capabili să insemineze femelele cu care s-au împerecheat. Pe de altă parte, atunci când hidrogelul a fost eliminat din organismul lor, animalele şi-au recăpătat capacitatea de a fertiliza.
Dacă Vasalgel se va dovedi a fi, într-adevăr, o metodă contraceptivă eficientă, ea urmează să fie introdusă pe piaţă la începutul anului 2018.
Lasă un comentariu