Prima acțiune de dezinsecție avio din municipiul Arad

Prima acțiune de dezinsecție avio din municipiul Arad

Primăria Arad pregătește o nouă acțiune de dezinsecție în municipiu.

Aceasta se va desfășura în perioada 23 – 24.06.2022, în intervalul orar 6:30 – 9:30 și/sau seara în intervalul 18:30 – 21:30, în funcție de condițiile meteorologice.

Este pentru prima dată anul acesta când tratamentele pentru combaterea țânțarilor adulți vor fi aplicate cu ajutorul aviației utilitare.

Pe acestă cale avertizăm apicultorii ca, în perioada sus-menționată, să ia măsurile necesare astfel încât tratamentul aplicat să nu afecteze albinele.

În perioada 27 – 30.06.2022, în intervalul orar 21:30 – 5:30, în funcție de condițiile meteorologice, se vor desfășura lucrări de dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor adulți și a căpușelor, pe raza domeniului public al municipiului Arad. Substanțele utilizate sunt Deltatim Plus® și Cymina Ultra®.

Toate produsele menționate se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide și sunt avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătății.

Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

În cazul condițiilor meteo nefavorabile termenul de executare a lucrărilor de dezinsecție va fi prelungit.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.