Primăria Municipiului Arad a transmis zeci de somații către proprietarii apartamentelor din Palatul Cenad, solicitându-le renovarea clădirii.
„Pentru a evita supraimpozitarea imobilului începând cu data de 1 ianuarie 2020, proprietarii apartamentelor situate în incinta Palatului Cenad au obligația ca, până la data de 31 decembrie 2019, să fie în una din următoarele situații: fie vor fi renovat fațada emblematicei clădiri situate la kilometrul 0 al municipiului, fie vor fi obținut autorizația de construire pentru renovare și vor fi anunțat începerea lucrărilor la Primăria Municipiului Arad și la Inspectoratul Județean în Construcții Arad”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Arad.
„În acest sens, un număr de 82 de somații au fost transmise de către Comisia pentru identificare și evaluare a clădirilor/terenurilor neîngrijite din municipiul Arad. De menționat faptul că în caz de neconformare, pe lângă posibilitatea de a fi supraimpozitați pentru neefectuarea lucrărilor de renovare a fațadei, proprietarii respectivelor apartamente riscă sesizări penale în cazul în care execută lucrări neautorizate”, se mai precizează în comunicat.
Lasă un comentariu