Primăria Municipiului Arad a achiziționat măști la un preț exorbitant, potrivit unui studiu realizat de InfoCons.
Astfel, conform studiului privind achiziționarea de măști în perioada martie – noiembrie 2020, Primăria Municipiului Arad a plătit nu mai puțin de 7,02 lei pentru o mască, fiind întrecută numai de Primăria Municipiului Slatina, care a plătit 7,16 lei pentru o mască. Vorbim despre prețul mediu plătit la achiziționarea respectivului produs, calculat pentru perioada martie – noiembrie a anului trecut.
La polul opus, cele mai mici prețuri medii le-au plătit primăriile din Iași, Pitești și Vaslui, respectiv 0,24 lei, 0,56 lei și 0,66 lei.
Potrivit InfoCons, în urma studiului a reieșit că prețul mediu de achiziție pentru o mască a fost 2,33 de lei.
Rezultatul studiului poate fi consultat AICI.
[…] Primăria Arad a achiziționat măști la SUPRAPREȚ […]