Solicitarea amplasării unor semafoare inteligente, care să contribuie la reducerea vitezei camioanelor în cartierul Gai, a rămas, la două luni de la depunere, fără nici un răspuns din partea Primăria Arad.
Între timp, 10 milioane de lei sunt atribuiți firmei UTI Grup pentru întreținerea instalațiilor de semaforizare, confecționare și montare de indicatoare rutiere, susțin reprezentanții USR Arad
USR Arad a adresat, la data de 3 aprilie 2018, Primăriei Municipiului Arad o sesizare prin care prezenta disconfortul, riscurile și pagubele produse de traficul greu, care tranzitează strada principală a cartierului Gai fără respectarea vitezei legale. În sesizare a fost solicitată implementarea de urgență a unor măsuri, printre care și montarea unor semafoare inteligente, dotate cu radar, care comută pe culoarea roșie atunci când autovehiculele se apropie cu o viteză peste limita de 50 km/h.
„Având în vedere că o soluție similară a fost adoptată în orașul Nădlac încă din 2015, cu un cost de aproximativ 70 de mii de euro, iar rezultatele sunt deosebit de bune, ne-am așteptat ca și autoritățile locale din municipiul Arad să îmbrățișeze ideea și să facă demersurile necesare pentru ca, în colaborare cu Ministerul Transporturilor (cel care administrează centură ce traversează Gaiul), să monteze aceste semafoare. Până acum însă, nu avem nicio informație care să indice vreun interes în acest sens. Am mers de mai multe ori în cartierul Gai, în vecinătatea DN 7, iar condițiile sunt cu adevărat deranjante pentru cei care locuiesc lângă șosea. Trebuie să mergi colo ca să realizezi cât de grave sunt zgomotul și vibrațiile produse de camioanele care circulă cu viteză. Până vom putea vorbi de scoaterea traficului greu din Gai, o soluție foarte simplă și eficientă sunt aceste semafoare inteligente. Cred că Primăria trebuie să se mobilizeze de urgență să facă aceste lucrări. De unde a alocat 10 milioane de lei pentru întreținerea semafoarelor existente, va găsi bani și pentru confortul și siguranța cetățenilor din Gai”, afirmă deputatul USR Sergiu Vlad.
Lasă un comentariu