Primăria, în cazul PARCULUI EMINESCU: „Decizia finală va fi luată și asumată de Consiliul Local Municipal”

Primăria, în cazul PARCULUI EMINESCU: „Decizia finală va fi luată și asumată de Consiliul Local Municipal”

Primăria Municipiului Arad a dat publicităţii un comunicat de presă în care aduce unele precizări legate de intenţiile de a amenaja o parcare în actuala locaţie a Parcului Eminescu. Redăm în continuare, în integralitate, comunicatul de presă:

„Având în vedere că în spațiul public sunt vehiculate informații false referitor la intențiile și propunerile de reamenajare zonei Parcul Eminescu – Malul Mureșului, prezentate în luna decembrie de Primăria Municipiului Arad, pentru corecta informare a opiniei publice revenim cu următoarele precizări necesare:

Subliniem ferm că intenția Primăriei nu este de a desființa vreun parc existent, ci de a pune în valoare zona malului Mureșului, cu Parcul Eminescu și edificiile de patrimoniu din apropiere.

Una din responsabilitățile administrației este aceea de a gândi soluții pentru viitorul orașului. Considerăm că în secolul XXI Aradul are nevoie și de idei inovative pentru a crește calitatea spațiului public și a serviciilor urbane. Orașul trebuie să facă față provocărilor pe care le aduc, în mod inevitabil, viața modernă și evoluția urbană.

Este normal ca într-o comunitate să existe diferențe de opinie cu privire la planuri ale administrației, cu atât mai mult atunci când acestea implică abordări sau soluții noi. Constatăm însă că acuzațiile de «distrugere a Parcului Eminescu» repetă același scenariu de dezinformare folosit în urmă cu câțiva ani, pe când Primăria era acuzată că distruge Parcul Copiilor sau teii de pe Bulevardul Revoluției.

Respectăm fiecare opinie, înțelegem faptul că o idee nouă stârnește uneori neîncredere sau teamă, dar nu putem să acceptăm acuzațiile de rea-intenție care sunt aruncate permanent asupra administrației locale. Acestea nu sunt parte a civismului resposabil ci doar acțiuni de manipulare a emoțiilor publicului.

Ideea pe care o propunem nu s-a născut dintr-un capriciu ci este fundamentată pe premize obiective: necesitatea de a revitaliza spațiile publice prin regenerarea imaginii și funcționalității, nevoia de zone pietonale, prognozele de evoluție a traficului, necesitatea de a proteja zona centrală a orașului de circulația auto, nevoia de spații de parcare. Zona falezei Mureșului din centrul Aradului și Parcul Eminescu necesită intervenții importante pentru a fi mai bine puse în valoare. Am studiat atent și soluții pe care alte orașe din lume le-au adoptat. Prin varianta de «etajare» s-ar obține un spațiu pietonal mai generos, cuprinzând parcul, concomitent cu un amplasament pentru o parcare colectivă. În favoarea viabilității acestei propuneri există destule exemple de grădini și parcuri care stau peste structuri construite, cunoscute chiar din antichitate. Realitatea a demonstrat că din punct de vedere tehnic este posibilă realizarea de plantații din cele mai complexe, impactul estetic și bilanțul de mediu fiind de multe ori superior proiectelor peisagere clasice.

Am informat publicul asupra acestei propuneri, cu elementele care există în această etapă incipientă, de analiză, deoarece este o noutate și va fi o decizie importantă pentru viitorul Aradului. Fezabilitatea va fi evaluată de arhitecți urbaniști și proiectanți, care vor indica soluțiile tehnice și costurile estimative. Când aceste date și detalii vor fi disponibile se va intra în dezbatere, iar decizia finală va fi luată și asumată de Consiliul Local Municipal.”

  1. ce le-o trage tuciuriul , lingailor din CL, o sa ii puna sa voteze in favoarea distrugerii , parcului Eminescu , si cu asta ii face principali vinovati de aceasta crima
    hahaha

    Raspunde
  2. de data asta clm nu va vota cu falca. clm va fi impotriva. de aici incepe caderea lui falca!

    Raspunde
  3. crezi ,ca vor indrazni sa se pise contra vantului , in CL arad aceasta cardasie intr-e PNL , PDL, PP-DD SI UDMR a fost facuta in ideea , de a trai cu totii in armonie ,pentru este suficient de furat pentru totii .
    Asa ca nu va fii nici o razvratire , vor vota in unanimitate ca si pana acum , ca va avea falca grija pentru asta , si vor fii toti rasplatiti pe masura .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.