Primăria Municipiului Arad vine în ajutorul persoanelor cu handicap

Primăria Municipiului Arad vine în ajutorul persoanelor cu handicap

Primăria Municipiului Arad, Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad și Compania de Transport Public Arad vin în sprijinul persoanelor cu handicap în scaun rulant și a însoțitorilor acestora cu un serviciu gratuit de transport cu un microbuz special adaptat, începând din 15 martie 2017.

Transportul se va asigura pe bază de programare, pe raza municipiului Arad, în următorul interval orar: de luni şi până vineri inclusiv, între orele 5,30 şi 23,30 iar sâmbăta şi duminica între orele 8 şi 16.

Informații și programări se pot face sunând la numărul de telefon 0257/275537. Programările se pot efectua în zilele lucrătoare, de luni până joi între orele 8 şi 17 iar vineri între orele 8 şi 14, cel mai târziu până la ora 11, pentru ziua următoare.

De remarcat, că vor avea prioritate persoanele care au nevoie de deplasare în interes medical (la consultații, tratamente și investigații medicale).

Foto: Facebook/Primăria Municipiului Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.