Primăria pune piciorul în prag! Ce pățesc cei care folosesc ILEGAL trotinetele electrice (FOTO)

Primăria pune piciorul în prag! Ce pățesc cei care folosesc ILEGAL trotinetele electrice (FOTO)

Primarul Călin Bibarț atrage atenția, într-un comunicat de presă, asupra pericolelor la care se expun cei care folosesc trotinetele electrice pe alte suprafețe de rulare decât pistele de biciclete și ignorând parțial sau chiar total prevederile Codului Rutier.

Edilul se arată îngrijorat în special de faptul că sunt și copii care nu au împlinit încă vârsta de 14 ani dar folosesc trotinetele cu acordul părinților. Această lipsă de responsabilitate din partea adulților ar putea să conducă la incidente nedorite, este de părere primarul Bibarț.  

Modul de accesare a unui astfel de mijloc de transport nepoluant, pe care noi îl încurajăm, este o aplicație care are în spate un card cu ajutorul căruia se achită respectivul serviciu. Rog părinții să nu le mai permită copiilor mai mici de 14 ani să folosească aceste trotinete. Dacă vom constata că unii părinți se dovedesc a fi în continuare iresponsabili, ne vom simți nevoiți să intervenim cu sprijinul DGPLA și al firmelor care operează acest serviciu în municipiu. Vom identifica aceste cazuri și le vom comunica firmei care va putea bloca cardul respectiv. Facem apel la responsabilitate din partea tuturor, a declarat primarul Călin Bibarț

„Direcția Generală Poliția Locală va avea în această perioadă o abordare preventivă și sancționatorie care va trata echilibrat atât bicliștii cât și pe cei care folosesc trotinetele, fără a neglija însă drepturile pietonilor. Numai în acest fel se va putea atinge un model de deplasare urbană care să corespundă intereselor tuturor părților implicate, minimizându-se riscul  producerii de accidente”, se arată în finalul comunicatului de presă transmis de Primăria Municipiului Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.