Primăria reabilitează 11 clădiri din municipiu și acordă FACILITĂȚI arădenilor pentru lucrări. Care sunt condițiile

Primăria reabilitează 11 clădiri din municipiu și acordă FACILITĂȚI arădenilor pentru lucrări. Care sunt condițiile

Edilul Gheorghe Falcă a anunțat în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, că Primăria va reabilita 11 clădiri din municipiu și că va acorda facilități arădenilor care nu pot suporta costul lucrărilor.

În Arad există, la ora actuală, un număr important de clădiri care au fost deja reabilitate sau pentru care s-a obținut autorizația de construcție sau s-a solicitat certificat de urbanism.

Totodată, există numeroase clădiri pentru care nu a fost realizată reabilitarea și care vor fi supraimpozitate, începând din anul 2019.

Practic, la momentul de față, 206 clădiri din zona protejată a municipiului sunt în diverse faze de degradare şi vor intra la supraimpozitare. În funcție de stadiul degradării, impozitul va fi majorat între 100% și 500%, a anunțat Gheorghe Falcă.

Un număr de 11 clădiri vor intra în procedura de reabilitare, costurile fiind suportate de către primăria Municipiului Arad. Este vorba despre clădirile aflate la următoarele adrese din municipiul Arad: str. Barițiu nr. 24, str. Ștefan Cicio-Pop nr. 9, str. Ciocârliei nr. 1, str. George Coșbuc nr. 39, str. Mihai Eminescu nr. 16, str. Mihai Eminescu nr. 50, str. Episcopiei nr. 29, str. Grigore Alexandrescu nr. 1, str. Iustin Marșieu nr. 33, str. Mărășești nr. 10 și str. Mețianu nr. 14.

În timpul procesului de execuție, se vor acorda facilități pentru persoanele care, din punct de vedere social, nu pot să contribuie la reabilitarea clădirii. În acest caz, municipalitatea, în urma unei analize sociale, va putea contribui cu până la 50% din cota de responsabilitate a familiei respective. În funcție de urgența implicată de reabilitarea unei clădiri, municipalitatea poate, de asemenea, să intervină cu până la 30% din valoarea integrală a reabilitării, a mai declarat primarul.

De asemenea, spune edilul, costurile pentru obținerea avizelor din partea Ministerului Culturii sunt zero, precum și pentru instalarea schelelor pe domeniul public. În plus, proprietarii sunt scutiți, timp de 5 ani, de la plata impozitului pe proprietate, din momentul în care se realizează recepția lucrărilor.

„Felicit cetățenii care au reușit, în acest an, să reabiliteze clădirile din zona protejată. Suntem bucuroși că există deja intenții serioase de a schimba fața acestor clădiri, fiind deja depus un număr important de autorizații de construcție. În același timp însă, am votat, în Consiliul Local al Municipiului Arad, supraimpozitare pentru un număr de 206 clădiri, ceea ce înseamnă că în anul 2019, proprietarii acestora vor achita o taxă mai mare a impozitelor pentru proprietate, din dorința noastră de a stimula creșterea responsabilității pentru reabilitarea acestor clădiri”, a subliniat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Foto principală: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.