Primăria Municipiului Arad a reacţionat, prin intermediul unui comunicat de presă, ca urmare a faptului că au fost găsite cornuri cu mucegai în cadourile pe care municipalitatea le-a oferit în seara de Moş Nicolae.
„Urmare a comentariilor apărute în data de 6 decembrie 2016 pe un site de socializare cu privire la calitatea dulciurilor preambalate oferite copiilor care au participat în data de 5 decembrie 2016 la festivitatea de aprindere a luminilor în Badul de Crăciun, precizăm că furnizorul pachetelor-cadou sigilate a fost SELGROS Cash&Carry Arad”, se arată în comunicat.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, „situația reclamată, dacă este reală, este desigur regretabilă, dar considerăm că eventual incident de acest gen nu poate fi imputat municipalității”.
„Am solicitat clarificări reprezentanțiilor Selgros, care au precizat că toate dulciurile le-au fost livrate de producător însoțite de certificate de calitate, produsele au fost distribuite în termenul de garanție specificat de producători, iar la stocarea și manipularea mărfurilor alimentare în cadrul magazinului sunt respectate toate normele legale”, se mai arată în comunicat.
se vede ca repede aruncati vina pe altii din moment ce ati dat voi primaria atunci voi sunteti de vina nu x si y