Primăria Municipiului Arad a pus în vederea operatorului care execută lucrările la rețeaua de gaz în intersecția străzilor Tudor Vladimirescu – Crișan – Gheorghe Popa de Teiuș faptul că că la finalizarea acestora îi revine obligația de a readuce la starea inițială, pe cheltuiala sa, toată partea carosabilă, nu doar zona afectată de săpătură.
Adică, toată intersecția străzilor Tudor Vladimirescu – Crișan – Gheorghe Popa de Teiuș.
„Întrucât lucrările la rețeaua de gaz s-au extins și în zona deja asfaltată, Primăria Arad a cerut operatorului readucerea la starea inițială a întregii zone afectate de lucrări – intersecția străzilor Tudor Vladimirescu – Crișan – Gheorghe Popa de Teiuș și tronsonul de pe strada Tudor Vladimirescu – totul pe chetuiala sa, în conformitate cu HCLM nr. 136/2020 privind stabilirea modului de eliberare a Acordului/autorizației privind racordul la rețelele tehnico-edilitare și a Avizului de săpătură realizate pe proprietăți aparținând domeniului public al Municipiului Arad și care afectează structura căilor de comunicații rutiere, străzilor, podurilor, parcărilor pistelor de biciclete, trotuarelor/aleilor etc. terenurilor de sport precum și spațiilor verzi”, arată Primăria Municipiului Arad.
De remarcat, că de multe ori operatorii care au executat lucrări în municipiu nu au readus trotuarele și partea carosabilă la starea inițială, arădenii având de suferit din acest motiv.
Dupa ce ani de zile au lasat in urma lor gropi ,care ne-au distrus masinile ( exemplu groapa de pe Iuliu Maniu din fata benzinariei Mol ) ma indoiesc ca se va schimba ceva . Majoritatea strazilor arata de parca au fost facute cu sapa si lopata , fiind denivelate ,cu gropi, iar capacele de canal stau ori mai sus , ori mai jos . Cei care receptioneaza aceste lucrari ar trebui concediati urgent .