Primăria vrea să planteze 2020 de copaci tineri în oraș

Primăria vrea să planteze 2020 de copaci tineri în oraș

Primăria vrea să planteze 2020 de pomi ornamentali. Un număr de 700 dintre ei se preconizează că vor contribui la înfrumusețarea zonelor cuprinse în proiectul de Regenerare urbană a spațiilor dintre blocuri, iar restul în celelalte zone ale orașului, spun reprezentanții Primăriei.

Este vorba în acest an de înlocuirea aliniamentelor stradale, unde arborii sunt îmbătrâniți sau bolnavi, devenind astfel extrem de periculoși.

2020 de copaci tineri pentru Aradul anului 2020. Este propunerea pe care am făcut-o Direcției de specialitate din cadrul Primăriei Arad. Practica devenit o obișnuință pentru Primăria Arad ca în fiecare an să deruleze ocampanie de înfrumusețare a spaţiului verde prin plantare de pomi. Anul acesta nu face excepție. În acest context, am dispus colegilor mei să aibe în vedere atât zonele unde Regenerarea urbană este finalizată sau în curs de finalizare, dar să nu omită nici celelalte zone ale municipiului. Plantarea de copaci este poate cel mai important gest pe care îl putem face pentru orașul în care trăim. Sunt sigur că miile de copaci plantaţi an de an vor fi în viitor sursa noastră de oxigen şi aer curat, a declarat viceprimarul Ionel Bulbuc.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.