Primarii PNL cer Prefecturii să rezolve urgent problema ajutoarelor sociale de la UE

Primarii PNL cer Prefecturii să rezolve urgent problema ajutoarelor sociale de la UE

Primarul PNL al comunei Zăbrani, Marian Toader, cere Prefecturii, în numele său şi al celorlalţi primari în a căror comune sunt probleme cu ajutoarele sociale de la Uniunea Europeană, să rezolve în regim de urgenţă aceste probleme. Reacţia lui Toader vine în contextul în care în mai multe comune arădene au fost omişi de pe liste o mulţime de pensionari care se încadrau, din punct de vedere al venitului mic pe care îl au, pe listele care le permiteau acestora să primească astfel de pachete cu alimente.

„Atât în comuna Zăbrani, cât şi în alte comune din judeţul Arad, zeci sau chiar sute de pensionari cu pensii minime au fost omişi sau uitaţi de Prefectură de pe listele celor care trebuie să primească acele pachete alimentare de la Uniunea Europeană. Numai în comuna Zăbrani pot spune că sunt aproximativ 400 de persoane care aşteaptă rezolvarea acestei probleme. Pe lângă Zăbrani, pensionari din Vladimirescu, Frumuşeni, Felnac, Şeitin, iar exemplele pot continua, nu au fost înscrişi pe acele liste făcute de Prefectură, deşi venitul acestora îi poziţiona clar pe acele liste. Prefectura ne cere nouă, primarilor, să identificăm aceste persoane, ori acest lucru este absurd, pentru că nu noi avem aceste informaţii, ci Guvernul. Ce să facem, să chemăm oamenii la primărie cu cupoanele de pensii? Şi chiar dacă am vrea să facem acest lucru, unii au pensii cumulate, probabil vor veni cu un singur cupon, cu cel mai mic, iar noi nu îi putem verifica. Oamenii vin la noi, la primarii pe care i-au ales, să ne ceară să rezolvăm aceste probleme, aceştia neştiind că de fapt reprezentanţii Guvernului în teritoriu, adică Prefectura, se ocupă de acele liste. Dar până la urmă la cine să apeleze oamenii dacă nu la noi?! De aceea, noi, primarii PNL din judeţul Arad, cerem Prefecturii să remedieze aceste probleme într-un timp cât mai scurt, deoarece aceste persoane nevoiaşe sunt văduvite de acele pachete chiar în pragul sărbătorilor de iarnă”, a declarat primarul comunei Zăbrani, Marian Toader (foto).

Totodată, Marian Toader afirmă că este cel puţin dubios cum Prefectura „a uitat” tocmai de pensionarii din comunele conduse de către primari PNL. „Nu pot să nu remarc faptul că aceste probleme au apărut tocmai în comunele cu primari PNL. Din punctul meu de vedere este cel puţin dubios că Prefectura a omis tocmai pensionarii din aceste comune. Sper să fie vorba doar de o coincidenţă şi să nu fie o răzbunare a Guvernului pe cei care nu l-au votat pe Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. În acelaşi timp, circulă un zvon cum că în unele comune conduse de primari PSD au fost împărţite mai multe pachete decât numărul persoanelor aflate pe listele întocmite de Prefectură. Nu vreau să dau numele acelor comune, sperând că şi în acest aspect este vorba doar despre o coincidenţă şi că problemele vor fi rezolvate cât mai rapid”, a mai adăugat Marian Toader.

  1. Te doare ca nu mai puteti minti lumea sa le dati ajutoare in plase cu psm.hotilor

    Raspunde
  2. Anonymous, folosesti un „nickname” care te depaseste din multe puncte de vedere. In rest, multa carne in gura iti dorim toti de sarbatori . Pace !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.