PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Eveniment de suflet la Secția Interioară a Penitenciarului Arad

PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Eveniment de suflet la Secția Interioară a Penitenciarului Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc vineri, 18.12.2015, o întâlnire spirituală cu deținuții Penitenciarului de Maximă Siguranță Arad (Secția Interioară).
Tema dialogului interactiv s-a centralizat pe modul în care credința creștină poate ajuta o persoană, privată de libertate, să depășească greutățile inerente zilnice, pe timpul detenției, atât din punct de vedere spiritual, cât și din punct de vedere psihologic și moral. Dialogul interactiv a fost urmat de un concert de colinde tradiționale, interpretate de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad. Întâlnirea a fost o experiență personală cu totul specială, dar care a adus multă bucurie și mângâiere în rândul celor prezenți.
Evenimentul a făcut parte dintr-un proiect de reintegrare socială a deţinuţilor, realizat de Asociaţia Clubul Elitelor, reprezentată local de inimosul profesor Gheorghe Mariș, care a demarat un proiect pilot pentru cei din penitenciare. Asociaţia organizează sesiuni de informare pe teme legate de activitatea societăţii civile şi cea de voluntariat (dezvoltare personală, activitate economică şi bursa de valori, etapele procesului de mediere, noutăţi în tehnologie şi IT), în vederea formării de atitudini şi deprinderi, pentru o dezvoltare personală şi o întărire a imaginii de sine a participanţilor, pentru găsirea unui loc de muncă şi reintegrare socială.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect

Teofan Mada la penitenciar Corul Teologic la Penitenciar

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.