PRIMIM SPRE PUBLICARE: Inspectoratul Şcolar, solicitat să verifice cum s-au făcut înscrierile la Pedagogic

PRIMIM SPRE PUBLICARE: Inspectoratul Şcolar, solicitat să verifice cum s-au făcut înscrierile la Pedagogic

Cu părere de rău scriu aceste rânduri, atât din punct de vedere al ziaristului de opinie, cât şi a unui simplu tată al copilului meu, şi aşa cum alături de alţi părinţi, îi doresc copilului meu să beneficieze de o şcolarizare foarte bună, încă din primii ani de pe băncile şcolii, chiar primare în clasa pregătitoare.

În primul rând, sunt foarte revoltat de criteriile impuse de Consiliul de Administraţie al Colegiului Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad, privind înscrierea în clasa pregătitoare din anul 2017-2018, puse pe tapet – site, în ultimele zile de înscriere, mai exact în 23 sau 24 februarie 2017, nu ştiu sigur, oricum târziu.

Dar, curios Conducerea Colegiului Ţichindeal nu a şi spus de cât timp trebuie înscris copilul la Grădiniţele PP13 sau PP14. Astfel, după afişarea criteriilor de înscriere în clasa pregătitoare, mai mulţi părinţi, mă refer la cei care nu au ştiut până la aceea dată, şi-au înscris copii la PP13 sau PP14. Eliberarea unei adeverinţe din partea acestor grădiniţe precum că, anumiţi copii, au urmat programa în cadrul acestora, mi se pare suspectă, deoarece aceşti copii, unii dintre ei, au fost înscrişi pe ultima sută de metri, pentru a beneficia de criteriile impuse de conducerea Colegiului Ţichindeal. O anchetă a organelor abilitate ar putea descoperi dacă au fost date adeverinţe sau nu anumitor favorizaţi, dacă aceştia există. Interesant este faptul că, în contextul scăderii efectivelor de elevi la nivel judeţean, Colegiului Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad şi-a permis să nu mai fie subordonat unei circumscripţii, în sensul că actuala conducere a colegiului care poartă numele marelui dascăl al României, Dimitrie Ţichindeal, a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, în luna februarie, să rămană fără circumscripţie şcolară.

Potrivit metodologiei şi calendarului  de înscriere în clasa pregătitoare, sarcina şi modalitatea de stabilire a criteriilor specifice, revine – atenţie – EXCLUSIV, Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ.

Se întoarce în mormânt Dimitrie Ţichindeal, din cauza criteriilor stabilite de actuala conducere a școlii care îi poartă numele, pe care Eminescu îl eticheta, în Epigonii, ”Ţichindeal, gură de aur”, un om creştin cu frică de Dumnezeu, care a absolvit în anul 1802, seminarul Teologic de la Timişoara!

În ceea ce priveşte cererea de suplimentare cu o clasă, un bun manager cu bune intenţii, pe baza analizei din fiecare an şi în urma realizării recensământului (dacă acesta a fost făcut), ar fi putut prevede această situaţie, dacă s-ar fi dorit. Cu atât mai mult că, managerul instituţiei de învăţământ putea să facă aceste demersuri încă din luna februarie 2017, solicitând înainte de începerea înscrierilor, un număr de 4 (patru), sau mai multe clase pregătitoare. Dar, nu l-a făcut! Rea Credinţă?

Şi aici nu putem arunca vina pe conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, deoarece Colegiul Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad a dorit să rămână fără circumscripţie, dar până unde merge aceasta? Cu siguranţă că, dacă managerul instituţiei ar fi solicitat, printr-o simplă cerere, la ISJ Arad, înaintea începerii înscrierilor ,un număr mai mare de clase, asigurând dreptul EGAL!!!, al tuturor părinţilor, de a-şi înscrie copiii la Colegiul Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad, nu ar mai fi existat nici o problemă.

Pot să spun cu mâna pe inimă, că Inspectorul Şcolar Judeţean Arad, Claudius Mladin şi comisia ISJ nu ar fi refuzat solicitarea conducerii Consiliul de Administraţie al Colegiului Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad, dacă ar fi fost făcută, cu atât mai mult că, toţi ne dorim ca şcoala arădeană să devină elită. Sau, poate, s-a urmărit, un nou conflict. PĂCAT!

Anul trecut şcolar, fiind primul an în care Colegiul Pedagogic a solicitat şi primit aprobarea să rămână fără circumscripţie, s-a decis suplimentarea cu locuri în vederea înscrierii TUTUROR copiilor în clasa pregătitoare. Având în vedere experienţa de anul trecut, ne întrebăm de ce conducerea şcolii nu a dorit sa îşi ia toate măsurile necesare în vederea evitării acestei situaţii?

Astfel s-a ajuns la criterii precum unde lucrezi şi unde ţi-ai dus copilul la grădiniţă (şi aici vine marea problemă, deoarece ne punem semne de întrebare de bună sau rea credinţă, din partea conducerii Colegiului Ţichindeal, pentru a favoriza doar copiii care au fost la anumite grădiniţe, PP14 şi PP13).

Observaţia mea concretă este că, acele criterii de înscriere, în clasa pregătitoare, au fost stabilite fără a se ţine cont de dorinţa, justificată, de altfel, a unui număr mare de părinţi, dar mai ales nu au fost popularizate eficient şi suficient, nici în cadrul zilelor porţilor deschise, organizate de către Colegiul Pedagogic şi nici în cadrul întâlnirilor organizate cu părinţii în grădiniţe.

Ceea ce înseamnă că toţi copiii, care sunt la alte grădiniţe, sunt, în opinia mea, restricţionaţi sau pasaţi, de conducerea Colegiului Ţichindeal, numai pentru a nu fi şcolarizaţi la clasa pregătitoare din cadrul Colegiului Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad.

Conducerea Colegiului Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad a decis, nu ştiu cum şi cu ce putere, introducerea unui criteriu de departajare pentru clasa pregătitoare, care să fie pur şi simplu: viitorul elev din clasa pregătitoare să fii fost înscris la Grădiniţa PP14 sau PP13, grădiniţe de aplicaţie pentru colegiu, dar nu a specificat de când. Adică, de la începutul anului şcolar de anul trecut, respectiv septembrie 2016, sau doar în urmă cu câteva zile de când au fost afişate criteriile. Daca ştiau aceste criterii din luna septembrie 2016, cu siguranţă toţi părinţii care au optat pentru Ţichindeal îşi înscriau copii la PP13 sau PP14. Şi aici cer din nou o anchetă, să vedem cum grădiniţele PP14 sau PP13 au dat adeverinţe în timpul anului şcolar, iar ISJ ar trebuie să se autosesizeze şi în acest caz.

Chiar dacă cele două grădiniţe sunt de aplicaţie, nu are nici o relevanţă şi nu există nici o legătură între studenţii/elevii colegiului care fac practică pedagogică în aceste grădiniţe şi …viitorii elevi din clasa pregătitoare!

Sunt mulţi părinţi care se află în aceeaşi situaţie, ai căror copiii au fost respinşi pe un criteriu de grădiniţă!!!!!!!!!!!! PP 14 sau PP13. Bun.

Şi ce fac acei părinţi! Cum s-a făcut selectarea? A avut Colegiul Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad avizul Conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad?! Când şi cum au decis cei din Consiliul de Administraţie al Colegiului Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad aceste criterii?

Dar, mă scuzaţi, dacă vom merge în continuare pe acest sistem, cu pile şi relaţii, în care doar o anumită parte a societăţii e bine informată, mă refer la cei care îşi permit, vom rămâne o naţiune, repet, de proşti şi inculţi, care pe lângă faptul că nu vom avea elite, va râde în continuare  de noi toată Europa.

Şi, cu atât mai mult, toţi cei deştepţi vor părăsi România! Din păcate, Dimitrie Ţichindeal a ajuns foarte mic la Colegiul din Arad, care îi poartă numele, iar poza este sugestivă!

Păcat şi NU ESTE CORECT!

Acest articol trebuie luat ca atare şi nu este general, nu se adresează cadrelor didactice şi părinţilor de bună credinţă, deoarece în Colegiului Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad se face şcoală de înaltă prestanţă, la nivel naţional şi internaţional, iar Aradul se mândreşte cu absolvenţi de elită, dar trebuie să ne gândim şi la cei mici asigurându-le acces egal la educaţie şi dreptul la şanse egale de a urma cursurile unei şcoli.

Nu pot să nu închei, fără a enunţa aprecierile mele sincere faţă de profesorii Colegiului Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad, recunoscuţi în toată EUROPA şi în lume, pentru modul de predare şi pregătire a viitorilor absolvenţi, care obţin an de an burse de studii la cele mai prestigioase Universităţi din lume. Mă înclin în faţa acestor dascăli, pentru că merită toată admiraţia şi respectul pe care îl putem acorda unui profesor.

Fără educaţie, suntem toţi un neam de proşti şi inculţi!

PS – O altă variantă ar fi ca ISJ să verifice concret toate înscrierile de la Colegiului Preparandia Dimitrie Ţichindeal Arad din acest an, din clasa pregătitoare, iar dacă se dovedeşte că s-au făcut favoruri sau ilegalităţi să existe o nouă sesiune de depunere de dosare conform Legii. Altfel, pe viitor vor avea acces la Ţichindeal doar cei care ştiu criteriile de selectare, în ultimul moment, sau …..

Daniel Albu

  1. SUPER ARTICOL !!! Felicitari din suflet ! Bine punctat si adevarat tot ce este scris. Nici eu nu-i inteleg, de ce doar copiii de la gradinitele pp14 sau pp13 sunt buni? Eu stiu ca toti copiii au aceleasi drepturi ! Si mai mult de-atat, nu inteleg, de ce doar acei copii sunt priniti? Sa-ntekeg ca din alte gradinite n-ar fi bine pregatiti ??? Rusine sa-i fie directorului de la Peda, stie el de fe! Mate mate…dar si alti copii sunt buni, de la gradinite precum pp18, pp 20, chiar si private, pp Bambi !!! Dar domnul director nu stie impartirea bine, si aici ma refer la repartizarea corecta a locurilor in clasele pregatitoare! Sper sa se faca o „curatenie” adecvata ! Toti copiii au dreptul sa se-nscrie la Peda !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.