PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Pachete cu alimente pentru persoane vulnerabile din Arad

PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Pachete cu alimente pentru persoane vulnerabile din Arad

Cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei au fost dăruite 120 de pachete cu alimente persoanelor vulnerabile din Arad, în perioada 10  – 12 ianuarie 2016.

O mare parte din aceste persoane sunt de la Adăpostul de Noapte al orașului, un centru social deschis pentru persoanele fără adăpost atât pe durata nopţii, dar şi pe parcursul zilei, în perioada sezonului rece.

Aceste acțiuni vin în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru a le asigura hrana necesară, în contextul depăşirii perioadei dificile de iarnă.

Adăpostul de Noapte a fost înfiinţat prin decizie a Consiliului Local al Municipiului Arad şi se adresează cu precădere persoanelor adulte, fără adăpost, aflate în stare de risc social ridicat. Capacitatea de primire este de circa 50 de locuri şi poate fi depăşită în caz de situații limite, prin amplasarea de paturi pliante şi saltele, în mod special pe durata sezonului rece.

Dar, printre beneficiari s-au numărat și pesionari cu pensii foarte mici, precum și alte categorii de persoane defavorizate.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

  1. Felicitari Inaltpreasfintitului Timotei pentru o asemenea actiune.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.