Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a desfășurat vineri, 08 2016, un program educativ-religios la Grădinița nr. 7 „Căsuța Piticilor” din Arad, realizat prin implicarea întregului personal didactic al unității de învățământ.
În cadrul întâlnirii cu cei mici s-a analizat simbolul florii în viața zilnică. Florile fiind unele dintre cele mai frumoase creații ale naturii. Culorile lor atrag privirea, parfumul răspândit împrospătează fiecare ființă, fluorescența lor încântă fiecare suflet, fie un fluture, fie o ființă umană. Florile simbolizează frumusețe, bunătate și pozitivitate. Flori diferite sunt simboluri diferite. Ele au un limbaj propriu. Fiecare umbră și fiecare aromă are ceva de spus.
Cultivarea sentimentului estetic al copiilor a fost întregit prin cântece, muzica având un rol important în formarea capacității lor de exprimare. Desenul cu teme biblice a apropiat copiii de universul frumuseții Sărbătorilor creștine. Formarea unor deprinderi de comportament creștin se poate realiza și prin desene, picturi, modelaje cu temă biblică. Programul educativ-religios a fost un bun prilej de educare a abilității de a intra în relație cu ceilalți, dar și formarea și valorizarea atitudinii cultural-spirituale, creatoare a copiilor. Fiecare copil de la unitatea preșcolară „Căsuța Piticilor” a primit în dar și o carte de colorat cu temă biblică.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect
Lasă un comentariu