PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Samuel Caba: Eu cred în Arad și în arădeni!

PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Samuel Caba: Eu cred în Arad și în arădeni!

Programul meu pentru oraș pornește din această idee care pare un slogan electoral, dar nu este.

Este atitudinea elementară a unui om care se gândește să ajungă în poziții din care se administrează un oraș.

Este foarte important aici cuvântul „administrare”. A nu se confunda cu a face politică, a transforma munca de administrare în teritoriul luptelor politice.

În anii care au trecut am asistat cu toții la neglijarea acestui aspect, majoritatea celor care au ajuns în fruntea Aradului, indiferent de culoare politică, au uitat probabil foarte repede pentru ce au primit voturile cetățenilor, având de multe ori alte preocupări.

Cele aproape trei decenii din urmă au fost chiar ieșite din comun din acest punct de vedere.

Ca unul care am mai participat periferic la administrarea orașului, realizez înainte de toate oportunitățile ratate în paralel cu lipsa de preocupare pentru urbanism, calitatea vieții și în general pentru lucrurile cu adevărat importante pentru Arad și arădeni.

Se spun vorbe mari, dar infrastructura orașului stă pe loc, mai mult degenerează pe zi ce trece.

Transportul în comun e ca și acum 30 de ani, cele câteva tramvaie moderne nu pot masca faptul că parcul este învechit, neoferind condiții civilizate de călătorie. Prețul totuși este excesiv, gratuitățile reperezentând excepții și nu regula.

Arădeanul se duce cu mașina până în inima orașului, dar parcările promise lipsesc în continuare iar spațiie pietonale sunt nesemnificative și lipsite de atractivitate.

Nemivorbind de starea jalnică a clădirilor din centru. În timp ce în orașele din jur se renovează și se restaurează în ritm rapid, la noi se amendează proprietarii care nu își întrețin imobilul. Adminstrația cred ca trebuie să aibă un plan serios de reabilitare, care să fie în sprijinul cetățeanului.

Sistemul sanitar este pe butuci, așa cum am văzut acest lucru în ultimele luni, viața culturală la fel, supercentralizată, a devenit minimală și sporadică.

Si încă nu am vorbit de Cetate și Ștrand. Două obiective arădene care, administrate corect și inteligent, ar putea relansa orașul, l-ar putea transforma pe bune într-un oraș turistic, atractiv și plăcut.

Suntem în ceasul din urmă. Nu mai putem întârzia, amâna, fiindcă alții ne-o iau înainte și pierdem definitiv cursa, transformându-ne încet într-un orășel nesemnificativ prin care lumea trece, dar nu se oprește. Timpul, doar timpul se oprește…

Schimbarea acestui curs este sarcina noii administrații arădene pe care o vor alege cetățenii în septembrie.

Eu sunt pregătit.

Tocmai fiindcă eu cred în Arad și în arădeni!

Samuel Caba,
candidatul Partidului Republican pentru Primăria Arad și Consiliul Local

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.