Trei bărbaţi au fost prinşi de jandarmi în timp ce pescuiau în mod ilegal. Uneltele de pescuit au fost confiscate, iar cei trei sunt susceptibili de săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol.
„Miercuri, 22 iunie a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat o acțiune ce a avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională sau penală din domeniul piscicol. Pe timpul acțiunii ce a avut loc pe albia râului Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, au fost depistate trei persoane care pescuiau prin metoda greblare, cu ajutorul unor cârlige tip gafă metalică și cu undițe prevăzute cu cârlig triplu. Jandarmii au procedat la stabilirea identității persoanelor. Acestea sunt bărbați cu vârsta între 35 și 51 de ani, cu domiciliul în localitățile în apropierea cărora au fost depistați”, se arată într-o informare dată publicităţii de către IJJ Arad.
Având în vedere că „pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare” constituie infracțiune, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
De asemenea, uneltele găsite au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.
Lasă un comentariu