Problema colectării selective a deșeurilor menajere, DISECATĂ de ULAL care „dă de pământ” cu ADI SIGD, CJA și Primăria Municipiului Arad

Problema colectării selective a deșeurilor menajere, DISECATĂ de ULAL care „dă de pământ” cu ADI SIGD, CJA și Primăria Municipiului Arad

Uniunea Locală a Asociațiilor Locative (ULAL) Arad a reacționat după ce arădenii au fost atenționați de autorități că sunt pasibili de sancțiuni în cazul neselectării corespunzătoare a deșeurilor menajere.

Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad, atrage însă atenția că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor (ADI SIGD) Județul Arad și Primăria Municipiului Arad ar fi trebuit, mai întâi, să asigure infrastructura necesară unei astfel de colectări și abia mai apoi să treacă la amenințări.

„Fiecare arădean cunoaște, din propria experiență, modul insalubru și umilitor în care este silit să colecteze selectiv deșeurile menajere în containere și recipiente murdare, greu accesibile, înconjurate de mormane de gunoi, amplasate pe carosabil sau în mijlocul parcărilor, libere să se deplaseze în bătaia vântului, sau amplasate în interiorul unor cotețe infecte, împrejmuite cu ziduri, adevărate focare de infecție”, spune Dorina Lupșe.

Aceasta reamintește faptul că, în anul 2008, Consiliul Județean Arad împreună cu Primăria Municipiului Arad și cu alte câteva primării din județ au hotărât să se asocieze și să înființeze Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor (ADI SIGD) Județul Arad, cu scopul principal de a absorbi fonduri europene nerambursabile și de a împrumuta de la bancă sumele de co-finanțare, de rambursat cu dobândă, din contul contribuabililor.

„Astfel, Consiliul Județean Arad și-a asumat realizarea unui proiect european major «Sistem de management al deșeurilor solide în județul Arad», în valoare de 29 187 896 de euro, din care 21 838 638 de euro investiția UE, diferența fiind împrumutată de la bancă, pe spatele cetățeanului. Totodată și-au asumat și gestionarea serviciilor de colectare, transport, prelucrare și depozitare a deșeurilor”, a subliniat președintele ULAL Arad.

Potrivit sursei citate, Uniunea Europeană a finanțat acest proiect pentru ca autoritățile administrației publice locale să înființeze un NOU sistem de management integrat al deșeurilor solide pentru județul Arad, care cuprinde:

  1. achiziționarea de echipament de colectare a deșeurilor menajere, comerciale, industriale și instituționale, inclusiv containere și vehicule de transport
  2. contruirea a 4 stații de transfer
  3. construirea unei linii de sortare
  4. construirea a 2 instalații de compostare
  5. închiderea completă a 2 depozite urbane și reabilitarea a 6 depozite urbane
  6. închiderea și curățarea a 46 de depozite rurale și reabilitarea a 21 depozile rurale.

„Oare pe ce s-au cheltuit atâția bani?”

„Au trecut 12 ani de la înființarea ADI SIGD Arad, care astăzi se bucură de un personal de 14 persoane, remunerate din bugetul local, cu zero activitate sau realizări, neavând nici măcar un website propriu, iar descrierea asociației pe site-ul Consiliului Județean Arad face trimitere la pagina cu prezentarea instituției Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Arad. Mai mult, au trecut 11 ani de la demararea proiectului, iar Consiliul Județean Arad se laudă că a reușit să închidă un depozit municipal și să reabiliteze vechea linie de sortare. Oare pe ce s-au cheltuit atâția bani? Oare prin această investiție majoră, nu ar fi putut Primăria Municipiului Arad, la nivel de municipiu, să presteze serviciul de salubrizare la un preț de 4.8 lei/persoană/lună, de exemplu, în loc să delege acest serviciu comunitar de utilitate publică la o firmă privată, pro-profit, cu un tarif de 11.28 lei/persoană/lună, care în scurt timp va crește la 16 lei/persoană/lună?”, afirmă Dorina Lupșe.

„Autoritățile administrației publice locale se prefac…”

Președintele ULAL Arad continuă pe același ton critic: „An după an, autoritățile administrației publice locale se prefac ca și cum ar fi implementat deja un NOU sistem integrat de management al deșeurilor solide și tratează ineficacitatea sistemului ca pe o problemă a cetățeanului/o neconformitate din partea utilizatorului, prin lansarea de campanii de conștientizare și de educare a populației, mai nou, chiar prin campanii de amenințare. Starea actuală deplorabilă, mizerabilă, infectă, dăunătoare sănătății populației și mediului, a locurilor unde se colectează deșeurile pe domeniul public, în special în cartierele de blocuri din municipiul Arad, este o combinație de eșecuri ale Consiliului Județean Arad și ale Primăriei Municipiului Arad: Eșecul de implementare a noului sistem de management integrat al deșeurilor solide, eșecul de gestionare a serviciilor de sortare, colectare, transport, transfer și tratare a deșeurilor și eșecul de prestare a serviciului de salubrizare a localităților. Uniunea Locală a Asociațiilor Locative Arad a atras atenția autorităților administrației publice locale, atât în presă, cât și la întâlnirile la care a fost invitată, asupra faptului că Primăria Municipiului Arad încă nu a amenajat infrastructura pe domeniul public, adică platforme supraterane sau subterane, iluminate, cu canalizare proprie, amplasate în spații/zone dedicate, cu containere și recipiente curate, fixe, închise, unde cetățenii să colecteze deșeurile menajere civilizat, eficient și sigur, unde vehiculele de transport să aibă acces direct, să le permită operarea automatizată”.

„Aradul are investiții în maculatură”

ULAL Arad susține ferm că atâta timp cât Primăria Municipiului Arad nu realizează infrastructura de colectare a deșeurilor menajere pe domeniul public al municipiului, modul de operare defectuos al serviciului de salubrizare nu se va îmbunătăți, proiectul european major nu va fi finalizat și funcțional, iar cetățenii nu vor beneficia de pe urma proiectului la care au contribuit financiar.

„Aradul are asociații de dezvoltare intercomunitară, obiective ambițioase de investiții, analize, proiecte, strategii de dezvoltare a serviciilor, consultări, caiete de sarcini, regulamente, studii de fezabilitate, rapoarte, referate, studii de specialitate, pe hârtie. Cu alte cuvinte, Aradul are investiții în maculatură”, concluzionează Dorina Lupșe.

„Ce nu are Aradul în 2021”

În final, aceasta a spus și „ce nu are Aradul în 2021”: „Un nou sistem de management integrat al deșeurilor solide funcțional, un serviciu public de salubrizare a localităților operațional la parametri de eficiență și calitate, o infrastructură adecvată de colectare a deșeurilor menajere pe domeniul public, care să întrunească standardele europene, si nici autorități ale administrației publice locale responsabile”.

 

  1. totul tine in primul rand de civilizatie. aradenii nu sunt foarte civilizati ca de altfel toti romanii. mai trebuie 100 de ani ca sa fie ca si in Austria sau Ungaria

    Raspunde
  2. Dupa mine suntem mult mai civilizati decat politicienii nostrii care ne conduc de ani de zile. Ei sunt niste nespalati.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.