Probleme GRAVE cu salubritatea, în mai multe localități arădene. De ce sunt nemulțumiți primarii și cetățenii

Probleme GRAVE cu salubritatea, în mai multe localități arădene. De ce sunt nemulțumiți primarii și cetățenii

Deputatul social-democrat Florin Tripa susține că incapacitatea Consiliului Judeţean Arad de a implementa corect şi legal Masterplanul pentru managementul integrat al deşeurilor generează situaţii critice fără precedent într-o serie de localităţi din regiune.

Disfuncţionalităţile majore, nu puţine la număr, afectează atât cetăţenii cât şi firmele din judeţ, este de părere Tripa.

„Am fost pur şi simplu asaltat de sesizările primarilor din mai multe comune şi oraşe ale judeţului, edili de culori politice diferite, care întâmpină probleme grave în relaţia cu operatorii care au câştigat licitaţiile în zonele respective. Şimand, Sintea-Mare, Chişineu-Criş sau Vârfurile sunt doar câteva dintre ele, localităţi din zonele 2, 3, 4 şi 5 unde serviciile de salubritate prestate se dovedesc a fi sub orice critică. Culmea, există un numitor comun pe linie de disfuncţionalităţi, iar ele pornesc de la absenţa infrastructurii şi a personalului, adică lipsa de angajaţi şi camioane. Relaţia cu operatorii decurge şi ea extrem de greoi, în condiţiile în care aceştia nu se sinchisesc să ofere măcar suportul minim necesar pe linie de comunicare şi contact”, a declarat Florin Tripa.

„Nu mai vorbesc despre faptul că s-a creat o situaţie extrem de periculoasă, din cauza faptului că unui număr însemnat de agenţi economici din localităţile respective nu le-a fost oferită posibilitatea semnării unor contracte, ceea ce îi aduce practic în imposibilitatea de a funcţiona. Nici în ceea ce îi priveşte pe cetăţeni chestiunea nu stă mai bine, lipsă contracte în stil mare iar asta în condiţiile în care gunoiul se ridică în mod haotic, fapt care produce nemulţumiri accentuate în rândul oamenilor. Primarii sunt îngrijoraţi de potenţialele focare de infecţie, în timp ce conducerea CJA umple presa de texte propagandistice şi se face că nu remarcă abaterile primejdioase ale operatorilor de salubritate, în fond agreaţi şi împinşi în faţă chiar de liberali. Tocmai pentru că nu vreau să accentuez dimensiunea politică, ci cea administrativă, solicit tuturor celor responsabili să îşi facă datoria conform datelor contractuale şi cer în numele cetăţenilor din judeţ restabilirea legalităţii”, afirmă Florin Tripa, deputat al PSD Arad.

Foto: arhivă

Loading...
  1. Dl PASTOR nu manipula oamenii cu prostiile tale, faci pacate , mai bine spune oamenilor sa respecte niste reguli de colectare a deseurilor.

    Raspunde
  2. Astea sunt urmarile atunci cand peste tot, la toate licitatiile cu dragul de stat roman, criteriul de baza este pretul cel mai mic. Cand acesti birocrati “minunati”, care traiesc bine mersi pe salarii nesimtite raportate la munca pe care o depun, or sa inteleaga ca la plati de mizerie nu poti gasi decat tot servicii de mizerie, poate, poate se va misca cate ceva. Atat cat esti dispus sa platesti atata primesti, ca nimeni nu lucreaza doar asa de dorul lelii, sa faca buzunarele mari si pline la bugetari.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.