Probleme la contractele prin PNDL! Primăriile riscă să rămână cu lucrări nefinalizate

Probleme la contractele prin PNDL! Primăriile riscă să rămână cu lucrări nefinalizate

Primăriile care desfăşoară lucrări prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală se află în situaţii dificile din cauza creşterii preţurilor la bitum şi carburanţi, atrage atenţia senatorul liberal Ioan Cristina.

Potrivit senatorului există diferenţe între 25 şi 40 la sută faţă de valoarea contractată, din cauza scumpirii bitumului şi carburanţilor iar Ministerul Dezvoltării nu a venit cu nici o soluţie la această problemă. „PNDL este în impas deoarece prețul bitumului, care reprezintă 60% din prețul asfaltului, a explodat pur şi simplu. Contractele au fost semnate la preţul de 1200 lei/tonă iar acum a ajuns la 2600 lei/tonă”, a declarat Ioan Cristina.

„Solicit Ministerului Dezvoltării să vină rapid cu o soluţie, deoarece altfel există primării care vor fi nevoite să renunţe la contractele prin PNDL. În caz contrar, primarii riscă să rămână cu lucrări nefinalizate sau să se trezească cu acțiuni în instanța din partea constructorilor”, a mai spus senatorul arădean.

  1. Cand au semnat contracte totul a fost bine. Acum fac presiuni sa ia mai multi bani. Ce au semnat e bun semnat. Nu le convine, sa construiasca in Africa, sau unde vor. Sau sunt ceva firme de casa?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.