Trei bănci au întâmpinat probleme la finalul lunii ianuarie.
Mai mulți români care au efectuat tranzacții cu cardul au observat că sumele plătite au fost dublate. Această situație a fost întâlnită la clienții băncilor Raiffeisen, BCR și ING.
Reprezentanții acestora au făcut publice declarații privind modul în care se va rezolva problema.
„Din cauza unei erori tehnice, unele dintre tranzacțiile efectuate de către clienți ai altor bănci la terminale Raiffeisen Bank în data de 30.01.2020 sau în data de 29.01.2020 au fost procesate de două ori. Lucrăm, împreună cu procesatorul de plăți, pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru neplăcerile create!”, spun cei de la Raiffeisen Bank.
„Ca urmare a unor motive independente de BCR, e posibil ca unii dintre clienții noștri care au realizat, pe 30 ianuarie, tranzacții cu cardul la terminalele (POS/ATM) altei bănci să vadă dublate sumele plătite. BCR lucrează împreună cu părțile implicate în vederea returnării sumelor dublate în cel mai scurt timp, operațiune care se va realiza în următoarele 48 de ore. Pentru detalii suplimentare, puteți apela Contact Center BCR la *2227”, anunță reprezentanții BCR.
„Din motive ce nu țin de ING o parte dintre clienții noștri ce au realizat tranzacții cu cardul la terminalele (POS/ATM) altei bănci în intervalul 29-30.01.2020 este posibil să vadă dublate sumele transmise spre debitare. ING a primit spre procesare fișierul de plăți în mod eronat. Lucrăm împreună cu părțile implicate în vederea returnării sumelor dublate în cel mai scurt timp. Avem confirmarea că reversarea se va realiza în 1-2 zile. Pentru situații urgente vă rugăm contactati call center: 0314062464”, au declarat și cei de la ING.
Lasă un comentariu