Procedurile de acordare a măsurilor de sprijin pentru fermieri vor fi simplificate

Procedurile de acordare a măsurilor de sprijin pentru fermieri vor fi simplificate

Procedurile de acordare a măsurilor de sprijin pentru fermieri vor fi simplificate.

Președintele PSD Arad Mihai Fifor anunță că partidul din care face parte reduce birocrația și facilitează accesul fermierilor la ,,Programul Tomata” și la schemele de ajutor de minimis, pentru fermieri. În urma dialogului cu fermierii, ministrul Adrian Chesnoiu a luat decizia de a simplifica procedura de acordare a acestor măsuri de sprijin.

„Proiectul de act normativ, care a fost pus în transparență decizională și va fi apoi transmis guvernului, prevede: prelungirea termenului de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorului de minimis pentru legumele în spații protejate până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv; abrogarea criteriului de eligibilitate referitor la obligațiile fiscale restante la bugetul general consolidat al statului pentru ambele scheme de ajutor de minimis; eliminarea obligativității prezentării certificatului de atestare fiscală și a cazierului fiscal din cadrul documentației atașate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis. Venim astfel în sprijinul solicitanților schemelor de sprijin, majoritatea persoane fizice care nu au realizat venituri, care se confruntă cu lipsa lichidităților și cu cheltuielile din ce în ce mai mari pentru achiziția de sămânță și pentru lucrările de înființare a culturilor”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.