Profesorii și părinții vor DESCHIDEREA cât mai rapidă a ȘCOLILOR. Ce spun ELEVII

Profesorii și părinții vor DESCHIDEREA cât mai rapidă a ȘCOLILOR. Ce spun ELEVII

Trei sferturi dintre profesori și părinți și peste jumătate dintre copii consideră necesară redeschiderea școlilor.

Cei mai mulți dintre părinți (78,4%) și profesori  (73,1%) consideră că elevii trebuie să revină cât mai curând în băncile școlii, unde e nevoie de o regândire a programei școlare (80,9%) și de măsuri de educație remedială (43,7%).În ceea ce-i privește pe copii, 56,8% dintre ei se declară în favoarea redeschiderii școlilor, potrivit unui sondaj de opinie derulat de Organizația Salvați Copiii pe parcursul lunii decembrie.

În privința revenirii la școală, datele complete ale anchetei online relevă că:

  • 56,8% dintre elevi se pronunță în favoarea redeschiderii școlilor, în vreme ce 23,5% preferă menținerea formatului online.
  • 78,4% dintre părinți consideră necesară redeschiderea școlilor, în vreme ce doar 12,7% spun că preferă ca școala să fie menținută online.
  • Doar 14,2% dintre profesori consideră că școala trebuie să rămână online, în vreme ce 73,1% dintre cadrele didactice consideră necesară revenirea în bănci. Restul se declară nehotărâți.

Cu privire la condițiile pe care școlile trebuie să le îndeplinească, pentru ca redeschiderea să fie făcută în condiții de siguranță, cei mai mulți pun accentul pe existența materialelor igienico-sanitare, dar o condiție importantă este și evitarea aglomerației în spațiile limitrofe școlilor, după cum urmează:

  • 83,5% dintre respondenți consideră că asigurarea condițiilor igienico-sanitare este o condiție necesară pentru deschiderea școlilor.
  • 69,8% spun că e nevoie de asistență medicală în toate școlile.
  • 59,3% dintre cei intervievați vor să fie luate măsuri pentru evitarea aglomerației în jurul școlilor.
  • 45,3% consideră că e necesară reducerea numărului de elevi din clase.
  • 44,8% consideră că e nevoie de transport sigur către și dinspre școală.

Odată reluată activitatea didactică în școli, devine imperioasă recuperarea materiei și acoperirea decalajului educațional pentru copiii vulnerabili, care nu au avut o participare reală la educația online.

  • 9% consideră utilă revizuirea programei școlare, cu accent pe materia esențială.
  • 43,7% spun că sunt necesare intervenții de sprijin pentru cei care nu au reușit să participe real la educația online.
  • Un procent mic – 10,2% – se pronunță pentru prelungirea duratei cursurilor în acest an școlar.

Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 30 decembrie, pe un eșantion neprobabilistic format din 8.193 de respondenți, dintre care 5811 elevi, 1734 părinți și 648 cadre didactice.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.