Profesorii anunță că vor boicota simularea examenului de evaluare națională și a examenului de bacalaureat.
Membrii de sindicat afiliați la FSLI au pichetat, în data de în data de 21 februarie sediul Ministerului Muncii și Justiției Sociale. O delegație a conducerii FSLI, din care a făcut parte și președintele SDI Arad, Dănuț Ieneșescu, i-a înaintat ministrului Muncii, Olguța Vasilescu, o listă cuprinzând următoarele revendicări:
- soluționarea problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vioare a Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
- rezolvarea modului de calcul al sporurilor și indemnizațiilor care li se cuvin salariaților din sistemul educațional;
- rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, având în vedere că această categorie socio-profesională are coeficienți de ierarhizare situați în pătrimea inferioară;
- modificarea Regulamentului – cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupațională „Învățământ”, aprobat prin HG nr.34/2018, care, prin conținutul său, discriminează personalul nedidactic din învățământ, căruia nu i se aplică;
- acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei.
Poziția ministrului Olguța Vasilescu, referitoare la aceste solicitări, a fost următoarea:
- În perioada imediat următoare(maximum 2 săptămâni) va discuta cu ministrul educației naționale, domnul Valentin Popa și cu ministrul finanțelor publice, domnul Eugen Orlando Teodorovici, problema reîncadrării personalului didactic, în vederea găsirii unei soluții favorabile.
- Referitor la modul de calcul al sporurilor și indemnizațiilor, răspunsul ministrului muncii a fost că această problemă nu se poate rezolva în anul 2018.
- Ministrul Muncii a afirmat că nu este de acord cu modificarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în Anexa nr.1 la Legea-cadru nr.153/2017, pentru personalul didactic.
- În legătură cu Regulamentul pentru acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, ne-a solicitat să înaintăm Ministerului Muncii și Justiției Sociale propuneri concrete de modificare a acestuia.
- Referitor la solicitarea de consacrare legislativă a dreptului personalului didactic de a se pensiona, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, ministrul Muncii nu a fost de acord.
Imediat după discuțiile purtate cu ministrul Muncii, Colegiul Național al Liderilor FSLI s-a întrunit în ședință. Membrii Colegiului Național al Liderilor și-au exprimat nemulțumirea față de rezultatul discuțiilor de la Ministerului Muncii și Justiției Sociale și s-a hotărât ca, joi, 22 februarie, să se depună lista cu problemele din educație la partidele aflate la guvernare – PSD și ALDE și să se solicite întâlniri cu președinții acestor partide.
În data de 22 februarie, membrii Colegiului Național al Liderilor și aproximativ 100 de membri de sindicat s-au deplasat la sediul PSD, pentru a depune lista de probleme, cu speranța că va avea loc o întâlnire cu președintele partidului, Liviu Dragnea. Însă, singura persoană prezentă la sediul PSD a fost un consilier.
Având în vedere solicitările membrilor de sindicat afiliați la FSLI, transmise Executivului, dar și partidelor aflate la guvernare, pentru a căror rezolvare este nevoie de soluții urgente și nu de promisiuni de rezolvare în anii următori, conducerea FSLI consideră că, în acest moment, este nevoie de implicarea tuturor membrilor de sindicat și a tuturor salariaților din învățământul preuniversitar.
Ținând cont de nemulțumirea membrilor de sindicat, vor fi continuate acțiunile de pichetare ale sediilor instituțiilor care au atribuții în rezolvarea problemelor existente.
„O altă formă de protest, menită să atragă atenția asupra gravității problemelor din Educație, dar și asupra stării de nemulțumire din rândul salariaților, la care trebuie să recurgem este boicotarea simulării examenului de evaluare națională din perioada 5-7 martie și a simulării examenului de bacalaureat național, din perioada 19-22 martie. În această perioadă, la nivelul organizațiilor sindicale afiliate la FSLI are loc procesul de consultare a membrilor de sindicat privind boicotarea acestor simulări. Conducerea FSLI consideră că este nevoie de unitate, de implicarea tuturor salariaților din învățământul preuniversitar de stat, indiferent de apartenența sindicală, pentru a reuși în demersurile noastre”, afirmă reprezentanții conducerii FSLI.
Lasă un comentariu