Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă prognoză, valabilă până la jumătatea lunii iulie.
Potrivit meteorologilor, în perioada 15 iunie – 13 iulie vom avea parte de temperaturi mai ridicate decât cele normale în majoritatea regiunilor. De asemenea, se va înregistra și un deficit de precipitații.
Săptămâna 15 – 22 iunie
Temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale. În restul țării vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zona montană.
Săptămâna 22 – 29 iunie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.
Precipitaţiile vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în vest şi nord-vest.
Săptămâna 29 iunie – 6 iulie
În general, temperatura va avea valori uşor peste cele specifice pentru această perioadă.
Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile sud-vestice.
Săptămâna 6 – 13 iulie
Valorile termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în jumătatea vestică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în vestul țării, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de cele normale.
















Lasă un comentariu