Program GRATUIT de formare de SPECIALIȘTI în educație culturală pentru TINERI în arte vizuale, teatru și dans

Program GRATUIT de formare de SPECIALIȘTI în educație culturală pentru TINERI în arte vizuale, teatru și dans

În perioada 20 mai – 20 iunie 2017, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală organizează, în București, un program de formare de specialiști în educație culturală pentru tineri în următoarele domenii: arte vizuale, teatru și dans.

Cursanții vor avea acces gratuit la programul de formare pentru tineri, instituţiile organizatoare suportând cheltuielile cu formarea şi materialele necesare derulării în bune condiţii ale activităţilor specifice.

Cei care doresc să dobândească certificatul de specialist în educație culturală cu tinerii trebuie să fie absolvenți ai unui curs universitar sau ai unei școli populare de artă în domeniul în care doresc să se specializeze. După obținerea certificatului, în lunile iulie – august 2017, vor trebui să susțină, pentru o zi, un atelier de lucru cu tineri între 10 şi 18 ani, în domeniul în care au obținut diploma, în cadrul unei tabere cultural-vocaționale organizate de Ministerul Tineretului și Sportului în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale. Aici vor pune în aplicare cunoștințele acumulate  în cadrul programului de formare.

Persoanele interesate sunt invitate să trimită Curriculum Vitae la adresa de e-mail andreea.chindris@cultura.ro până la data de 7 aprilie 2017, în care să specifice opțiunea pentru unul din cele trei domenii de formare. Rezultatele selecţiei vor fi anunțate până la data de 15 aprilie 2017, pe site-urile instituţiilor organizatoare.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.